DELICII DE ALTĂDATĂ: CARNEA LA BORCAN

0
349

Carnea la borcan, o metodă tradiţională de păstrare a cărnii de porc, este nelipsită din cămările românilor din cele mai vechi timpuri. Poate fi considerată conserva-surpriză, pentru că nu ştii niciodată ce bunătăți descoperi dincolo de stratul de untură. Sunt diverse rețete de preparare, unele în combnație cu afumătură, pentru a imprima o aromă aparte întregului conținut. Un astfel de borcan cu bucăți de carne prăjită și conservată în untură a devenit o raritate în băcăniile de azi. Pe vremuri, însă, garnița era nelipsită din cămara omului de la țară. Sunt rari producătorii cu astfel de bunătăți în oferta lor, iar printre ei este și buzoianul Tică Frusinoiu.

După ce este porționată, carnea ajunge în tuci pentru a fi prăjită în ceaun, la foc domol, pe lemne sau arzător cu gaz. Cel puțin o oră durează până când bucățile de cotlet, mușchi și pulpă ajung rumene și apetisante, de-ți lasă gura apă. Carnea conservată în untură poate avea un termen foarte mare de păstrare, dacă rețeta este respectată cu sfințenie. De exemplu, la fiecare kilogram de untură trebuie o linguriță de sare. După ce se rumenesc, carnea prăjită și cârnații ajung în borcane curate şi uscate.

Chiar dacă rețeta pentru carnea la garniță nu este una dificilă, necesită timp şi răbdare. De aceea, a cam dispărut acest obicei culinar, spune buzoianul care a decis să livreze în toată țara borcane cu bunătăți pentru cei care vor să simtă din nou gustutul mâncării de pe vremea bunicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 57