DECIZII CONTRADICTORII

0
431

Decizii contradictorii și derutante, ieri, la Buzău în privința funcționării școlilor din județ unde rata de îmbolnăvire cu Covid este de peste 7,5 cazuri la mia de locuitori. La numai câteva ore  după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis trecerea în on-line a unităților de învățământ din municipiul Buzău și din 15 comune, conducerea Inspectoratului Școlar Buzău a anunțat că elevii acestor școli vor fi în continuare prezenți în bănci. Aceasta înseamnă că, de astăzi, toți copiii vor merge la școală, cu excepția celor care învață în unitățile în care consiliile de administrație au cerut trecerea în online, iar Inspectoratul Școlar a aprobat acest scenariu. Este vorba despre elevii de la Liceul Tehnologic Rușețu, cei de la Colegiul Hasdeu, de la Liceul Pedagogic și de la Colegiul Mihai Eminescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here