CERCETARE FĂRĂ LIMITE ÎN LEGUMICULTURĂ

0
327

Cercetările în legumicultură par să nu aibă limite. Prin munca de laborator, specialiștii Stațiunii de cercetare legumicolă de la Buzău au aclimatizat sute de legume care au multiple utilizări, nu doar cea culinară. Un exemplu este dovlecelul patison care este cultivat de mai mult timp în grădinile românilor, de cele mai multe ori pentru rolul lui decorativ. Soiul îmbunătățit de horticultorii buzoieni a căpătat însă calități care îl plasează peste speciile clasice de dovleac. Are dimensiuni medii și un gust asemănător castravetelui. Din patison se pot obține murături foarte gustoase.

În sera experimentală de la Buzău, unde se află în studiu ciudățenii precum castraveții tip grenadă, găsim și dovleceii lungi de doi metri, care seamană cu un șarpe. Aceștia adună numeroase calități, mai ales după coacere, care îi fac valoroși în bucătărie. În topul realizărilor cu care cercetătorii buzoieni se mândresc este și ardeiul iute cu petale. Seamană cu o floare și provine dintr-un vechi soi românesc.

Cercetătorii buzoieni le mai pregătesc legumicultorilor din toată țara trei soiuri de pepeni de iarnă. Pot ajunge până la 20 de kilograme, au un gust asemănător pulpei de dovleac și rezistă chiar și un an de zile în depozite. La unitatea de cercetare legumicolă din Buzău există deja peste 10.000 de genotipuri de legume și plante aromatice, dintre care peste 2.000 numai de tomate. Multe dintre ele provin din soiuri vechi, care dispăruseră din cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + = 22