AMICAL UTIL

0
47

Înfrângere pentru FC Buzău într-un meci amical disputat, sâmbătă, cu gruparea de primă ligă Gaz Metan Mediaș. Partida de pregătire a fost facilitată de pauza competițională impusă de meciurile echipei naționale pentru calificarea la Campionatul Mondial. Formația din Crâng a pierdut cu 2 la 0, pe terenul celor din Mediaș, la capătul unui un meci atipic, cu două reprize de 60 de minute. Atât tehnicianul Buzăului, Cristi Pustai, cât și cel al gazdelor, Ilie Poenaru, au căzut de acord asupra acestui format, pentru a oferi mai multe minute jucătorilor cae au evoluat mai puțin în această toamnă. De astfel, în prima parte, cu mici excepții, tehnicianul din Crâng a folosit echipa de titulari, pentru ca în a doua repriză să utilizeze rezervele. Gazdele au marcat ambele goluri în prima repriză, prin Grădinaru și Horșă. La rândul lor, buzoienii au irosit două oportunități clare, de unu la unu cu portarul, prin Munteanu și Chică Roșă. De asemenea, în a doua repriză, după ce Cristi Pustai a schimbat complet echipa, FC Buzău a mai avut o ocazie bună, prin Kanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here