HOROSCOP 1 – 7 OCTOMBRIE 2021

0
524

Berbec – Este momentul să te desprinzi de relațiile toxice și să te pregătești de cu totul altele. Fii selectiv în privința anturajului pe care îl frecventezi! Unii vor dori să profite de pe urma generozității tale și te vor provoca sub diverse forme. Evită să răspunzi la provocări și nu îți divulga secretele!

Taur – Schimbările sunt iminente fie că vrei, fie că nu, fie că ești pregătit, fie că nu. Este bine să fii foarte prudent și să iei în serios tot ce se petrece în sfera financiară, deoarece acum se deschid culoare noi de câștig. În spatele scenei vizibile se fac și se desfac jocuri în favoarea ta.

Gemeni – Beneficiezi de suport astral pentru a desfășura activități de anvergură. În tot ce dorești să întreprinzi, prietenii și susținătorii din segmentul profesional îți sunt alături și te sprijină necondiționat. Ascultă sfaturile celorlalți, analizează pe îndelete și decide în consecință.

Rac – Ai nevoie de multă odihnă și de retragere din forfota cotidiană. Chiar dacă ai multe de făcut, ar fi bine să apelezi la cineva de încredere. Se pot activa afecțiuni vechi, dar sunt șanse și pentru apariția altora noi. Îngrijește-te și ține cont și de vocea ta interioară.

Leu – Unii te sfătuiesc de bine, alții însă au interese ascunse total opuse cu ale tale sau cu ale relației voastre. Este dificil în aceste zile să stabilești o graniță clară între ceea ce îți este benefic și ceea ce îți dăunează. Ascultă-i pe toți, dar evită să emiți păreri.

Fecioară – Unii dintre cei alături de care ești implicat în activități profesionale îți vânează fiecare gest sau fiecare vorbă. Sunt șanse de a-ți fi deteriorată imaginea publică și statutul socio-profesional. Fii prudent și nu te aventura într-o direcție doar așa de dragul schimbării sau al prestigiului!

Balanță – Se conturează discuții aprinse cu șefi, cu oameni importanți, dar va apărea și oportunitatea unei călătorii în străinătate sau măcar departe de locurile natale. Este foarte important acum să-ți remodelezi mentalitatea, să renunți la tipare comportamentale perimate.

Scorpion – Există detalii ascunse referitoare la veniturile pe care le obții la un loc de muncă și de asemenea referitoare la moșteniri, cheltuieli comune cu alții și venituri obținute din colaborări. Prudență și nu te lăsa impresionat de problemele materiale, financiare ale altora!

Săgetător – Este nevoie de rediscutarea unor termeni și condiții de desfășurare a proiectelor comune. Chiar dacă tonul discuțiilor este ridicat, cu puțin efort și bunăvoință sunt șanse să aplanezi orice diferend. Evită acumularea datoriilor și a oferi sprijin material.

Capricorn – Mult de lucru la serviciu, însă și acasă în plan personal ai de făcut multe și mărunte. Sunt detalii care trebuie rezolvate în regim urgent, de aceea ar fi bine să-ți dozezi eforturile și să te ocupi numai de priorități. Relațiile colegiale nu sunt ceea ce par, de aceea bazează-te numai pe forțele tale.

Vărsător – Este nevoie să te ocupi de persoana iubită și de copii. Segmentul amoros este cumva deficitar, în sensul că una îți dorești tu, una discuți și stabilești cu ce dragi și cu totul altceva iese până la urmă. Se recomandă prudență, mai ales în relația cu generațiile tinere.

Pești – Ești foarte implicat în multe activități, fiind un exemplu demn de urmat. Sunt zile excelente pentru a rezolva treburi personale și îndatoriri casnice. Repară, curăță, reorganizează spațiul locativ, debarasează-te de lucrurile care îți prisosesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =