FESTIVALUL ,,SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR” CONTINUĂ CU SALA PLINĂ LA TEATRUL „GEORGE CIPRIAN”!

0
46

Aflat în plină desfășurare, festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”, ediția a VIII-a, a început miercuri, 29 septembrie, și continuă până duminică, 3 octombrie, la Teatrul „George Ciprian”. Primele zile s-au bucurat de prezența numeroasă a buzoienilor în sala de spectacol, mai ales a tinerilor, care revin cu entuziasm și energie la teatru. Pe fundalul unei pandemii care încearcă să ne reîntoarcă în casă, „Săptămâna Teatrului Tânăr” își urmărește ferm misiunea de a ne reuni prin teatru, în condiții de siguranță. Organizatorii evenimentului asigură spectatorii de respectarea tuturor normelor de distanțare fizică, prin păstrarea unui loc sau două între persoane. De asemenea, sala de spectacol și toate spațiile comune beneficiază de dezinfectare înainte și după fiecare reprezentație.

Așa cum afirmă Vlad Trifaș, directorul festivalului, „a lupta pentru cultură într-o situație de criză devine aproape un act manifest pe care ni l-am asumat cu deplina conștiință a importanței și valorii sale. Mai mult, întoarcerea în sala de spectacol, după diverse alte experimente exersate în această perioadă, înseamnă întoarcere la adevărat emoție  pe care numai scena de teatru o poate da. Înseamnă repunerea teatrului în sensul său firesc.” Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, face toate demersurile necesare pentru ca spectatorii să participe cu încredere și aceeași bucurie de odinioară la spectacolele din cadrul festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Iar prezența publicului în număr atât de mare confirmă nevoia colectivă de a învinge realitatea prin teatru.

Programul acestei ediții continuă în această seară, de la ora 19:00, cu reprezentația spectacolului „Genul acuzativ”, textul și regia Mimi Brănescu, producție Teatrul „Regina Maria”, Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”. Sâmbătă și duminică se vor juca câte două spectacole, dimineața, de la ora 11:00, la sala Consiliului Județean Buzău, cele pentru copii, „S.O.S. Dispar poveștile” și „Carina pe drumul spre casă”, producții de Oana Răsuceanu, ale Asociației Culturale pentru Educație prin Artă, iar seara, de la ora 19:00, la sala Teatrului „George Ciprian”, vor avea loc „Emisie: Titanic Vals \\ În direct la microfon //” după Tudor Mușatescu, regia Matei Lucaci-Grunberg, producție Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea și „Gâlcevile din Chioggia”, după Carlog Goldoni, regia Vlad Trifaș, producție Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești. Biletele pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete a Teatrului „George Ciprian”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here