CUMULUL SALARIULUI CU PENSIA, LA UN PAS DE ELIMINARE

0
328
Sursa foto: republica.ro

Bugetarilor le va fi interzis să-și mai cumuleze salariul cu pensia, conform unui proiect de lege adoptat aseară de Senat și care va fi trimis Camerei Deputaților pentru votul decisiv. Practic, atunci când îndeplinesc condițiile de pensionare, bugetarii vor trebui să opteze dacă rămân activi până la 70 de ani sau ies la pensie. Cei care deja cumulează cele două drepturi vor avea 30 de zile calendaristice să opteze pentru unul singur. În plus, dreptul de a lucra până la 70 de ani va fi introdus și pentru mediul privat,  dar fără interdicția  cumulului salariului cu pensia.

Totuși, chiar dacă optează pentru continuarea activității, salariații vor putea să renunțe oricând la salariu și să ceară pensie. În acest caz cererea de încetare a activității se va depune cu aproximativ două luni înainte de pensionare. Dacă bugetarii optează pentru continuarea activității, plata pensiei se va suspenda începând cu luna de după cea în care și-au exprimat opțiunea. Evident, cei care sunt pensionari vor putea să renunțe temporar la pensie și să se reangajeze până la 70 de ani. Cei care nu vor opta între pensie și salariu vor rămâne, practic, fără locul de muncă.

Asta înseamnă că angajatorii vor trebui să fie atenți la salariații care cumulează pensia cu salariul, pentru a le înceta relațiile de muncă în lipsa unei opțiuni între pensie și salariu, altfel vor risca amendarea cu 100.000 lei. Totodată, angajatorii vor trebui să informeze casele de pensii despre bugetarii care preferă menținerea în activitate, în 30 de zile calendaristice de la exprimarea opțiunii, in caz contrar menda poate fi de până la 10.000 de lei. În altă ordine de idei, posibilitatea de a munci până la 70 de ani va fi introdusă inclusiv pentru sistemul privat.

Astfel, salariații de la privat vor putea să lucreze și ei cu până la cinci ani peste vârsta de pensionare, dar tot cu acordul anual al angajatorului, în condițiile în care acum pot lucra numai trei ani peste acea vârstă. Menținerea în activitate va fi posibilă numai dacă salariații sunt apți din punct de vedere medical. Spre deosebire de bugetari, salariații de la privat vor putea să cumuleze salariul cu pensia. Proiectul de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

23 + = 26