VOT CU EMOȚII

0
474

Ca de fiecare dată, primarul Buzăului, Constantin Toma, a mers la urne dis de dimineață. Însoțit de soția sa, Constantin Toma, a venit la secția de votare, acolo unde s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu, președintele de la centru al PSD, cei doi viceprimari și câțiva consilieri locali. După ce a votat, primarul a recunoscut că are emoții în ceea ce privește prezența la urne a buzoienilor. ,,Este un vot pentru Buzău, este un vot pentru orașul nostru și pentru viitorul nostru, pentru tinerele generații, pentru copii și pentru următoarele generații. Am emoții, pentru că este normal să se întâmple așa. Cred că buzoienii au înțeles că nu este un vot pentru un om sau pentru un partid, ci este un vot pentru viitorul lor. Dacă referendumul trece vom munci și mai mult să obținem rezultate și mai bune, să atragem fonduri europene. Dacă (n.red. referendumul) nu va trece, vom ajunge un oraș de top, va fi un oraș mai mic, dar ne vom dezvolta pe verticală, nu și pe orizontală”, a declarat primarul Buzăului, Constantin Toma.

Matinal a fost și președintele de la centru al PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a fost însoțit pe jos de Constantin Toma, până la la Școala nr. 5, unde a votat liderul PSD. La ieșirea din secția de votare, Ciolacu a spus că și-ar dori ca reforma administrativă a României să înceapă la Buzău. „Am răspuns apelului primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, să particip la acest exercițiu democratic, unul dintre cele mai importante exerciții democratice la care putem participa și noi, locuitorii municipiului Buzău, respectiv acela de a face Buzăul mai mare, un Buzău cu mai multe oportunități, cu locuri de muncă pentru tineri, cu multe alte locuri de muncă, și cred că este una dintre cele mai lăudabile acțiuni ale unui primar de mare municipiu. (…) Reforma administrativă trebuie făcută în România. Mi-aș dori mult să înceapă din Buzău, din județul Buzău, din municipiul Buzău”, a spus Ciolacu.

Dimineață a votat și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu ,,deși unii nu se așteptau”, pentru că el crede că ,,încă face parte dintr-o echipă”, după cum a declarat. Neagu a recunoscut și acum că el a fost ,,ușor neîncrezător” cu privire la succesul acțiunii inițiate de colegul său de partid, Constantin Toma. Spre orele prânzului a votat și primarul comunei Țintești, Aurel Stoica, însoțit de familia sa.

La secția nr.1, de la Școala nr.5 din Buzău, în prima oră și-au exprimat opțiunea de vot doar 7 buzoieni, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum la niciun scrutin care s-a organizat în ultimii ani. Pănă la ora 8:50, în oraşul Buzău votaseră 404 cetăţeni, din cei peste 107 mii înscrişi pe listele electorale permanente, adică un procent de 0,46%, prezenţă la urne. În comuna Ţinteşti, prezenţa era de 1,75%, trecând pe la secţiile de votare 62 de localnici, din cei aproape 3600 aflate pe listele electorale permanente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =