A TREIA DOZA DE VACCIN ANTICOVID, ADMINISTRATĂ ȘI ÎN ROMÂNIA

0
373

România ar putea administra mai devreme doza 3 de vaccin, chiar de săptămâna viitoare, fără să mai aștepte o decizie de la Agenția European a Medicamentului, programată pe 4 octombrie. Coordonatorul Campaniei de Vaccinare, medicul Valeriu Gheorghita a declarat că o decizie finală va fi luată până la sfârșitul săptămânii. Doza a treia ar urma să fie administrată la minimum 6 luni după a doua doză, iar în prima fază, o vor primi persoanele aflate în grupele de risc, peste 65 de ani și cele cu boli grave, dar și personalul medical și din învățământ. Lista finală cu persoanele care vor avea prioritate la doza trei va fi gata în aceste zile.

Potrivit studiilor, riscul de infecție în cazul celor vaccinați cu trei doze este  de cel  puțin 10 ori mai redus față de persoanele care au o schemă cu două doze, iar în ceea ce privește riscul de spitalizare și riscul de a dezvolta o formă severă este de aproximativ 20 de ori mai redus la cei care primesc a treia doză. Persoanelor care s-au vaccinat cu ser pe baza de ARN mesager, respectiv Pfizer sau Moderna, li se va administra acelasi tip de vaccin, iar cei care au primit vaccin de la AstraZeneca, pe baza de vector viral,  vor face unul dintre cele doua vaccinuri,  pe baza de ARN mesager.

Pentru doza a treia va fi necesară programarea prin platforma de programare. Între timp, valul patru al pandemiei lovește din plin România, iar specialiștii spun că încă nu am atins vârful. Creșterea  numărului de infectări este abruptă, astfel că în doar câteva zile am trecut de la 3000 la 7000 de cazuri  zilnic. Noile cifre  introduc localități în carantină și pun presiune pe spitale, acolo unde paturile libere la terapie intensivă sunt tot mai puține sau deloc. Autorităţile caută soluţii pentru a suplimenta locurile, dar marea problemă ramane personalul medical. În câteva zile, în toată ţara ar trebui să fie funcţionale 1.500 de paturi ATI Covid, număr ce a fost prevazut și în  Planul Naţional de Rezilienţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

26 + = 35