ROMÂNII, DEZINTERESAȚI DE REANGAJARE

0
364

Criza sanitară are efecte neașteptate. Numărul românilor care nu mai lucrează și nu sunt interesați să se reangajeze s-a triplat de la începutul anului. Sociologii pun fenomenul pe seama lipsei de motivație din cauza salariilor insuficiente, în contextul în care au apărut tot mai multe oportunități de muncă sezonieră în străinătate. Între timp, firmele românești reclamă că sunt în criză de personal și sunt nevoite să angajeze străini.

Numărul românilor care nu muncesc și nu caută de lucru a urcat la aproape 145.000 de la începutul anului. Potrivit statisticilor oficiale, este  de trei ori mai mare decât a fost la sfârșitul lui 2020. Cei mai mulți au vârste cuprinse între 35 și 49 de ani. Sociologii consideră că fenomenul e o consecință a crizei sanitare. În categoria persoanelor descurajate, așa cum se numesc în evidența autorităților, sunt cei care cred că nu găsesc de lucru din cauza pregătirii profesionale sau a vârstei. Alții renunță din cauza lipsei de rezultat.

Specialiștii în resurse umane consideră că fenomenul e îngrijorător în contextul în care multe firme sunt în criză de personal și angajează străini. Specialiștii recomandă cursuri de recalificare și… perseverenţă. Procesul de recrutare durează acum mai mult decât înainte de apariția crizei sanitare. Peste 25 de mii de tineri din România nu au un loc de muncă, iar asta înseamnă 11% din totalul şomerilor. Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă va da startul unor cursuri de calificare şi va înfiinţa firme. Astfel, mulţi şomeri vor putea deveni antreprenori. Proiectul pilot va fi dezvoltat în 5 judeţe din ţară.

Cu 9 milioane de euro, bani europeni, 2 500 de tineri fără serviciu vor face cursuri de calificare. Jumătate dintre ei vor avea și locul de muncă asigurat la final, pentru că, prin proiect vor fi înființate mai multe firme. Județele Dolj și Suceava au cei mai mulți șomeri în rândul tinerilor, peste două mii fiecare. Sunt de multe ori persoane care au terminat liceul, dar sunt angajați fără forme legale sau pur și simplu s-au obișnuit să trăiască din ajutorul de la stat. Cursurile vor fi adaptate în funcție de cerințele pieței muncii. În această perioadă, cele mai multe angajări se fac în comerț și în industria hotelurilor și a restaurantelor. Primele cursuri de calificare vor începe până la finalul acestui an, iar înscrierile se fac la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 3 =