LUCRĂRI GATA DE START

0
66

Lucrările de reabilitare a clădirii Bibliotecii Judeţene din Buzău, cu bani europeni, nu au început nici acum, deşi au trecut doi ani de la semnarea contractului de execuție. Președintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că a avut o discuție cu reprezentanții firmelor care se ocupă de reabilitarea clădurii, aceștia dând asigurări că lucrările vor demara în această toamnă.

Termenul final al lucrărilor de restaurare a clădirii, prevăzut în proiect, este vara anului 2022. Deoarece este vorba despre lucrări complexe de restaurare, în condițiile în care imobilul se află într-o avansată stare de degradare, este puțin probabil că acest termen va fi respectat.

Reabilitarea imobilului de pe B-dul Unirii, nr. 140, va fi realizată de către  SC Concas SA, din Buzău, în asociere cu SC Romconstruct Group SRL, din Ploieşti.  Valoarea totală a proiectului este de 18,5 milioane de lei, cea mai mare parte fiind bani europeni. În prezent, Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” funcţionează într-un mall din municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here