FRANCO NERO, LA BUZĂU

0
519

Timp de trei zile, Buzăul are un oaspete cu totul special! Este vorba despre celebrul actor italian Franco Nero, protagonistul a peste 200 de filme, majoritatea producții europene, dar și de Hollywood. Franco Nero este invitat special al festivalului „Buzău International Arts Festival”, eveniment aflat în plină desfășurare.  Astăzi, în jurul prânzului, actorul italian a vizitat Primăria Buzău, acolo unde – alături de edilul Constantin Toma și de organizatorii festivalului – a susținut o conferință de presă.

,,Înainte de toate, vreau să vă spun că mă simt foarte bine aici. Mă simt ca acasă! Toți oamenii cu care m-am întâlnit sunt foarte amabili și asta e foarte important. Va fi o experiență nouă, așa cum am avut și alte experiențe în viață. Știți, aceasta este una dintre părțile frumoase ale meseriei mele, despre care am mai povestit de câteva ori. Cinematografia mi-a dat oportunitatea să călătoresc peste tot în lume, întotdeauna pe ușa din față. Mi-a dat posibilitatea să iau micul dejun cu guvernatori, prinți, prințese, regi. Și asta, pe tot globul, pentru că am vizitat peste o sută de țări”, a menționat cunoscutul actor italian.

Celebru mai ales în anii ‘70 și ‘80, Franco Nero recunoaște că nu știe mai nimic despre cinematografia românească din acea perioadă, fiind în temă însă doar cu anumite pelicule românești mai recente, premiate la festivalurile de gen. „Nu, nu am văzut filme românești din acea perioadă, însă am văzut câteva pelicule românești mai noi de excepție. Știu unul care a fost premial la Festivalul de la Cannes, dar nu rețin exact titlul. Mai știu filmul lui Adrian Popovici, (n.r. – „Toți copiii Domnului”) care a fost unul foarte bun. Dar, în general, nu știu prea multe lucruri despre cinematografia românească”, a spus Franco Nero.

Cunoscutul actor italian a primit un premiu, din partea organziatorilor festivalului „Buzău International Arts Festival”, pentru întreaga sa contribuție la dezvoltarea artei cinematografice: ,,Mulțumesc, Buzău! Îmi voi aminti mereu  de acest mic „mare” oraș. Un oraș de cultură, cu oameni fabuloși pe care îi voi purta mereu în inima mea!”.

„Buzău International Arts Festival”, eveniment ce reunește edițiile cu numărul șase ale Festivalului Internațional de Film Buzău – BUZZ IFF și Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B, se desfășoară în perioada 25 august – 25 septembrie, în municipiul Buzău, dar și în alte localități din județ. Evenimentul, unic în sud-estul României, se organizează cu sprijinul Ministerului Culturii, Primăriei Buzău și Consiliului Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 74 = 78