ȘCOALĂ PENTRU VIAȚĂ ȘI FAMILIE”, LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ

0
326

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău organizează, astăzi, 30 august, ora 14.00, la Corpul B (în Cartierul Poștă), în parteneriat cu Asociația RESPECȚI (REțea de Sprijin PEntru Copii și Tineri în Situații de Risc), evenimentul „Școală pentru Viață și Familie”. Elevii buzoieni din zona Cartierului Poștă vor avea prilejul să se întâlnească cu Daniela Bratu, un cadru medical ce le va vorbi despre sănătatea fizică, sănătatea emoțională, protecția împotriva oricărui comportament violent, metode și tehnici de autocunoaștere și dezvoltare personală pentru copii și adolescenți etc.

Reprezentanții Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” vor organiza o expoziție cu cărți care tratează teme medicale. De asemenea, vor susține o prezentare Power Point cu tema „Lectura și sănătatea intelectuală”.  Secretele vârstei pot fi aflate și fără prezența părinților, dar cu ajutorul cărților și al oamenilor care iubesc copiii. „Pe lângă faptul că Educația pentru Sănătate este un subiect de mare actualitate, vrem să ne folosim de acest eveniment pentru a scoate în evidență cărțile de medicină din colecțiile bibliotecii noastre”, a declarat  Luminița Vlad, șef Birou Corpul B al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 5 =