PRIMUL PUNCT PENTRU FC BUZĂU

0
360

FC Buzău a reușit primul punct în actualul campionat, în urma unei remize echitabile în partida de la Timișoara în fața celor de la Poli. Partida a avut loc, ieri, iar la finalul celor 90 de minute tabela de marcaj a indicat Poli Timișoara – FC Buzău 1-1.

Buzoienii au avut prima ocazie în minutul 4, după ce Chică-Roșă a fost aproape să înscrie, dar Păduraru i-a reținut mingea de la picioare. Timișorenii au plecat pe contraatac și au marcat prin Daniel Benzar, servit excelent de tânărul Doru Andrei. Buzoienii au fost periculoși pe finalul reprizei. Chică-Roșă a tras însă în plasa laterală, iar reluarea cu capul a lui Ghinga din câțiva metri a fost reținută de Păduraru.

Egalarea a venit în repriza secundă, în minutul 69. Chică-Roșă l-a depășit pe Mera, a fost încurcat de Scutaru, dar mingea a ricoșat la el și a reușit să egaleze.

Din minutul 88, FC Buzău a rămas în zece oameni, după ce Radu Zamfir a luat al doilea cartonaș galben. Cu superioritate numerică, în prelungiri, Poli a atacat, însă meciul s-a terminat la egalitate.

FC Buzău va juca următoarea etapă tot în deplasare , la Dunărea Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =