OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE SFÂNTA MARIA MARE

0
593

Creștinii sărbătoresc, în fiecare an, pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe.

Sărbătoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.

Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

Dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii toamna va fi lungă şi călduroasă.

În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul.

În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale.

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.

Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.

Nume care se sărbătoresc de Sf. Maria: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 41 = 50