CERCETĂTOR BUZOIAN, SUSȚINE UNIREA BUZĂULUI CU ȚINTEȘTI

0
178

Cercetătorul buzoian Costel Vânătoru, specialist în horticultură și director al Băncii de gene, se alătură persoanelor publice care susțin unirea Buzăului cu Țintești. Într-un clip postat recent pe pagina personală de Facebook, de primarul Constantin Toma, Costel Vânătoru aduce mai multe argumente prin care buzoienii sunt îndemnați să voteze „Da” la Referendumul local din 26  septembrie.

Costel Vânătoru și primarul Constantin Toma au făcut echipă și în proiectul de înființare la Buzău a Băncii de Gene. Din păcate, din cauza lipsei finanțării de la Guvern, Banca de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale este în continuare nefuncțională.

În acest moment, comuna Țintești are 72 de kilometri pătrați și  4.000 de locuitori, iar Buzăul are 81 de kilometri pătrați și 115.000 de locuitori. Dacă cele două localități s-ar uni, suprafața municipiului va ajunge la peste 150 de kilometri pătrați, o suprafață mai mare și decât a unor orașe importante din zona de sud-est, precum Constanța sau Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =