CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE, ELIBERATĂ ȘI ÎN ROMÂNIA

0
330

În România se pot elibera de acum cărți electronice de identitate.  Deocamdată, doar în Cluj Napoca, acolo unde autoritățile au anunțat ieri, în premieră națională, proiectul pilot pentru eliberarea  cărții electronice de identitate.

Solicitarea unui astfel de document  este opțională, iar doritorii se pot înscrie online. Au prioritate cei cărora aceste cărțile de identitate le-au expirat sau se află la limita termenului de valabilitate. Cu noul document, cetățenii vor avea acces la servicii de sănătate, dar și la alte servicii online în relație cu administrația locală, cum ar fi plata impozitelor și a taxelor.

Noul format va înlocui cartea de identitate existentă până în 2031, conform termenelor europene. Cei care vor o carte de identitate electronică, trebuie să facă o programare online. Pentru moment, doar cei care au peste 18 ani pot opta pentru acest document.

Procesul de solicitare a cărții de identitate electronice este simplificat. Cererea se completează automat atunci când se face programarea online, iar documentele se vor scana la ghișeu, nemafiind nevoie de copii xerox. Cartea electronică va conține amprenta și semnătură olografă.

Noua carte de identitate  are funcționalități multiple, care vor contribui la reducerea birocrației, la flexibilizarea relațiilor dintre autorități și cetățeni, prin asigurarea unui acces facil la servicii esențiale, concomitent cu oferirea de garanții suplimentare de securitate privind protejarea identității.

In continuare, cetățenii români vor avea posibilitatea să aleagă între buletinul biometric, cu cip, și buletinul clasic. Cel clasic va fi emis la aceleași dimensiuni și cu aceleași caracteristici ca buletinul biometric. Singura diferență va fi că el nu va stoca imaginile faciale și amprentele. O alte diferență majoră este că, în baza lui, nu se va putea călători în străinătate, statele Uniunii Europene impunând condiția folosirii buletinului biometric. Cărțile de identitate vor putea fi preschimbate până pe 2 august 2031, în funcție de momentul la care actualele documente expiră. Pentru eliberarea cartii de identitate biometrice, solicitantul trebuie sa depuna o cerere, certificatul de nastere, certificatul de casatorie, acolo unde este cazul, certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, documentul care face dovada adresei de domiciliu si chitanta reprezentand contravaloarea cartii electronice de identitate.

O carte de identitate electronică va costa 70 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =