LEACURI BĂBEŞTI ÎMPOTRIVA ARSURILOR SOLARE

0
435

Dacă te-ai grăbit să stai la soare fără protecție solară și ai mai și adormit pe șezlong sau pe plajă, cel mai probabil te-ai ales cu niște arsuri de toată frumusețea, cauzate de radiațiile ultraviolete. Simptomele arsurilor solare apar în câteva ore după expunerea la soare. Cu toate acestea, efectele complete ale afectării pielii pot dura 24 de ore.

Remedii naturiste pentru arsurile solare

Poți folosi o serie de remedii naturale pentru atenuarea durerilor și usturimilor cauzate de arsurile solare, dar și pentru a accelera procesul de vindecare a pielii.

Oţet. Acesta poate fi folosit fie pulverizat direct pe porţiunea afectată, fie aplicat prin comprese cu prosoape muiate în oţet. De asemenea, puteţi face o baie cu apă la temperatura camerei, în care aţi adăugat 2 – 3 căni de oţet. Puteţi folosi oţet de mere, dar mai eficient este oţetul din petale de trandafir şi oţetul de lavandă.

Uleiuri esenţiale. Uleiul de lavandă şi cel de muşetel au efectele cele mai eficiente. Adăugaţi câteva picături într-un pulverizator cu apă şi pulverizaţi pe tot corpul sau adăugaţi 10 – 12 picături de ulei esenţial în baie.

Ulei de coriandru. Aplicarea uleiului pe părţile arse de piele ajută la reducerea roşeţii şi a inflamaţiei, sporind confortul.

Ulei de masline. Şi uleiul de măsline are efecte benefice în tratarea arsurilor solare. Acesta poate fi combinat cu oţet şi aplicat direct pe zona afectată. Se amestecă două linguriţe de ulei de măsline cu două linguriţe de oţet şi se masează bine pielea arsă. După ce se lasă să acţioneze aproximativ 40-60 de minute, se clăteşte uşor.

Ulei de nucă. Cu acest ulei se poate masa delicat zona afectată.

Ceai. Acidul tanic din ceai este un remediu excelent împotriva arsurilor solare. Folosiţi comprese cu ceai rece, obţinut din 4 – 6 pliculeţe de ceai. O altă soluţie este să faceţi o baie în care aţi scufundat mai multe săculeţe de ceai.

Lapte sau iaurt. Compresele cu lapte sunt şi ele eficiente. De asemenea, o baie calmantă, cu apă în care aţi vărsat 3 – 4 litri de lapte, este un remediu excelent pentru arsurile solare. Totodată, puteţi aplica şi iaurt direct pe suprafaţa arsă.

Aloe Vera. Gelurile sau cremele cu Aloe Vera calmează foarte repede pielea arsă de soare.

Făină de ovăz. O baie de 30 de minute în apă rece, în care aţi amestecat două căni de făină de ovăz poate fi şi ea un remediu calmant eficient.

Bicarbonat de sodiu. Faceţi baie de aproximativ 30 de minute în apa călduţă, în care aţi adăugat două ceşti de bicarbonat de sodiu dizolvat.

Amidon de porumb. Puteţi folosi crema obţinută prin amestecarea amidonului de porumb cu apă. De asemenea, o baie de jumătate de oră în apa în care a fost dizolvată o cană de amidon de porumb este foarte eficientă.

Castraveţi. Aplicaţi felii de castraveţi direct pe pielea arsă. Pentru a spori efectul, radeţi castraveţii şi amestecaţi-i cu lapte, apoi aplicaţi soluţia obţinută pe porţiunile arse.

Roşii. Un calmant excelent este soluţia obţinută dintr-un sfert de cană de suc de roşii, amestecat cu o cană şi jumătate de lapte bătut. Totodată, puteţi aplica şi bucăţi de roşii direct pe zonele arse de soare sau puteţi adăuga două căni de suc de roşii în apa călduţă în care faceţi apoi baie.

Cartofi. Cartofii cruzi, raşi şi aplicaţi direct pe piele au un efect benefic asupra arsurilor solare.

Ouă. Ouăle crude, aplicate direct pe piele, fac minuni în cazul arsurilor. Amestecaţi două ouă cu o linguriţă de miere de albine şi cu o linguriţă de frunze de hamamelis.

Miere de albine. Mierea este un calmant excelent, dacă este aplicată direct pe piele. De asemenea, puteţi încerca şi o soluţie obţinută din miere de albine şi sirop de lămâie (patru părţi miere şi o parte sirop de lămâie) sau din miere de albine şi lapte (proporţie egală).

Muştar. Şi muştarul poate fi folosit pe post de cremă calmantă contra arsurilor. Este recomandat să folosiţi muştar de masă, fără condimente.

Murături. Compresele cu zeamă de murături sunt eficiente în cazul arsurilor solare.

Apă. Compresele cu apă rece şi cuburile de gheaţă calmează, de asemenea, arsurile solare.

Argilă. Pasta obţinută din argilă verde dizolvată în apă se aplică pe pielea arsă pentru a stopa inflamarea şi a facilita cicatrizarea.

Vitamina C. În cazul arsurilor solare, puteţi lua suplimente cu vitamina C sau puteţi mânca multe citrice.

Spumă de ras. Spuma de ras poate fi extrem de utilă pentru a diminua simptomele provocate de arsurile solare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =