ARUNCĂM PREA MULTĂ MÂNCARE

0
82

Românii aruncă la gunoi aproximativ 1,35 milioane de tone de hrană, în fiecare an, au estimat reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite. Pandemia a accentuat fenomenul, din cauza panicii care a indus un comportament iraţional în rândul populaţiei, respectiv constituirea de provizii exagerate care, în scurt timp, s-au transformat în deşeuri alimentare.

În timpul pandemiei, creşteri au fost consemnate, atât la populaţie, care a cumpărat cantităţi foarte mari pentru a realiza provizii pe fondul incertitudinii cu privire la evoluţia pandemiei, dar şi pe lanţurile de distribuţie, care au suferit perturbări din cauza restricţiilor de circulaţie impuse pentru a limita răspândirea virusului, a lipsei personalului disponibil sau din cauza închiderii unităţilor de alimentaţie publică.

Potrivit reprezentanților ONU, cea mai mare risipă alimentară este generată de gospodării, acestea fiind urmate de comercianţii şi operatorii din industria ospitalităţii. Cu aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor care ajung anual la pubelă, ţara noastră se situează la jumătatea clasamentului european în ceea ce priveşte cantitatea de alimente aruncate.

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe această temă, în 2019, în România, risipa alimentară este estimată la 6.000 de tone pe zi, 49% provenind din gospodării, 37% din industria alimentară, 7% din retail, 5% din alimentaţie publică şi 2% din sectorul agricol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here