SACȚIUNI DURE PENTRU FALSE CONCEDII MEDICALE

0
214

De la 1 august, angajații care beneficiază de concedii medicale de ochii lumii, dar și angajatorii ori medicii care ar trebui să le monitorizeze starea de sănătate riscă sancțiuni mult mai dure. Astfel, angajații cu mai multe locuri de muncă, dar care figurează ca fiind în concediu medical doar la unul dintre angajatori vor risca amenzi de până la 2.000 de lei. Totodată, se majorează și amenzile primite de medicii care nu respectă legea la eliberarea concediilor medicale. În astfel de situații, sancțiunile pot ajunge la 11.000 de lei, cu 1.000 mai mult decât în prezent.

Pe de altă parte, pentru monitorizarea pesoanelor aflate în concediu medical pentru boli obișnuite, medicii vor întocmi un plan de urmărire a evoluției bolii, care va cuprinde, printre altele, indicații terapeutice și de regim alimentar. Medicii care nu vor întocmi planul de urmărire a evoluției bolii, odată cu eliberarea unui certificat de concediu medical, vor putea fi sancționați cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. Practic, se poate vorbi, despre reinstituirea parțială a așa-numitei “poliții” a concediilor medicale, eliminată în 2015. Nu în ultimul rând, concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului grav bolnav vor fi accesibile părinților până ce acesta împlinește vârsta de 18 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here