VOR PRIMI BURSE DE MERIT

0
901

Elevii din Râmnicu Sărat vor primi burse de merit pentru acest an școlar  Cel puțin asta promit autoritățile locale. Problema acordării burselor de merit a fost adusă în discuție de către consilierul PNL Marius Cernea, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. Primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, afirmă că, în acest an, Inspectoratul Școlar a solicitat tuturor unităților de învățământ o situație cu elevii care urmau să primească burse de merit, însă nu toate școlile au fost prompte în a oferi aceste date.

Primăria Râmnicu Sărat a organizat și o întâlnire cu directorii școlilor, în cadrul căreia au fost stabilite criteriile, în baza cărora se vor acorda bursele. Edilul spune că sunt școli care s-au încadrat în suma solicitată, dar sunt și unități care au depășit cu mult criteriile stabilite la nivel local. Începând din acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, iar unitățile de învățământ au avut obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru ca elevii să între cât mai curând în posesia drepturilor acordate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 81 = 83