APARTAMENTELE CU ÎNCĂLZIRE CENTRALIZATĂ VOR TREBUI SĂ AIBĂ CONTOARE PÂNĂ ÎN DECEMBRIE, ALTFEL SE VOR PUTEA DA AMENZI

0
474

Un proiect de lege, care nu se aplică momentan, prevede că „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, scrie avocatnet.ro. Vizate sunt doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament, de exemplu.

Vechiul termen a fost 31 decembrie 2016, însă acesta n-a fost respectat în totalitate. Astfel, același proiect de lege prevede că se va introduce și o amendă între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită. Montarea contoarelor sau, după caz, a repartitoarelor va fi obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie (de exemplu, sediu de firmă sau magazin). Documentul mai prevede că energia termică va fi taxată cu o cotă de TVA de doar 5%, față de 19%, cât este acum (măsura se va aplica după trecerea a șase luni de la apariția proiectului de lege în Monitorul Oficial).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 40 = 49