ULTIMUL LOCUITOR AL SATULUI

0
537

Satele izolate sunt ţinute încă în viaţă de ultimii lor vieţuitori, bătrâni singuri, înconjuraţi de animalele din ogradă, suflete care le sunt de mare ajutor. O astfel de poveste izvorăşte dintre dealurile comunei Pardoşi, de lângă Râmnicu Sărat, şi-l are unic personaj pe Ionică Chiriţă, un bărbat trecut de 73 de ani. Ion Chiriță trăiește de unul singur, în cătunul uitat de vreme și de lume, și a ajuns să nu-i mai fie frică de aproape nimic. Doar teama că ursul care dă târcoale casei sale îi mai produce un fior. Are noroc cu cele câteva suflete pe care le crește în ogradă.

Nea’ Ionică locuiește de când se știe la Valea Șchiopului. A fost căsătorit pe vremuri, însă căsnicia sa nu a durat. Are o fată, plecată la casa ei, care i-a dăruit doi nepoți. Mai are două surori, stabilite prin alte locuri. Rareori îi calcă cineva pragul casei. Doar telefonul fix și aparatul radio se mai aud în casă din când în când. Chiar dacă timpul și-a pus amprenta pe trupul său iar bolile l-au șubrezit, bărbatul nu are de gând să plece din locurile în care s-a născut. Nea Chiriță abia mai vede cu un ochi, are probleme cu stomacul și cu un picior șchioapătă. Are totuși putere să facă haz de necaz.

Departe de lume, bătrânul spune că se descurcă cu puținul pe care-l are. Ar avea însă nevoie de un frigider și o plită cu butelie, ca să nu mai aprindă mereu focul în sobă. Îi vine peste mână să cumpere mâncare, pentru că mai toate satele vecine sunt pe ducă. La Recensământul populației din 2011, satul Valea Șchiopului mai avea 10 locuitori. În ultimul deceniu, unul după altul,  ceilalți nouă locuitori ai satului au trecut la cele veșnice, nea Ionică fiind ultimul supraviețuitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

86 + = 91