CHIRII MARI

0
314

Chiriile în municipiul Buzău tind să le ajungă pe cele din Capitală, iar achiziţia unui imobil a devenit din ce în ce mai grea din cauza preţurilor. Chiria unei simple garsoniere costă aproape de 300 de euro la care se adaugă, evident, şi cheltuielile de intreţinere. În cazul apartamentelor, prețurile sunt și mai mari. Astfel, pentru un apartament va trebui să plăteşti pe lună o chirie de 400 de euro. Deși specialiştii din domeniul imobiliar se aşteptau, cel puţin la Buzău, la o scădere a preţurilor în pandemie, scăderea a fost de sub 10 procente, iar în ultima perioadă valoarea apartametelor a crescut din nou. Pentru că oferta nu este pe măsura cererilor venite din partea buzoienilor, preţurile locuinţelor vor rămâne ridicate și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

83 + = 93