UN NOU CONCURS DE ANGAJARE DE MEDICI LA SJU BUZĂU, ACELAȘI DEZINTERES

0
139

Spitalul Județean de Urgență Buzău funcționează la cota de avarie în privința numărului de medici, însă nici nu găsește doritori să ocupe locurile vacante. În ultimii ani, unitatea sanitară a organizat mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi libere, însă de fiecare dată, prea puțini au fost cei interesați. La fel s-a întâmplat și la cel mai recent concurs organizat de Spitalul Județean, când au fost vacantate 27 de posturi de medic. Din păcate, absolvenții facultăților de medicină nu s-au înghesuit să le ocupe.

Reprezentanții Spitalului Județean Buzău anunță că, de la începutul anului și până acum, s-a reușit angajarea a șase medici, pe diferite specializări.

Pentru a atrage medici la Spitalul Judeţean Buzău, Consiliul Județean oferă mai multe facilităţi. Medicii care vin din alte localităţi să profeseze la spitalul din Buzău beneficiază de decontarea cheltuielilor de chirie şi întreţinere în limita a 1.000 de lei. Totodată, medicii care vor fi încadrați la Spitalul Județean vor primi un bonus financiar de 2.900 de lei, lunar, timp de 6 luni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here