FĂRĂ PLASTIC PE RAFTURI, ÎNCEPÂND DIN IULIE

0
357

Din iulie, mai multe produse de unică folosinţă făcute din plastic vor dispărea de pe rafturile magazinelor din România. Cel puţin, asta cere Comisia Europeană, printr-o directivă pe care a adoptat-o încă din 2019. România a avut doi ani la dispoziţie să ia aceste măsuri. Reprezentanţii Ministerului Mediului recunosc că vor face totul pe ultima sută de metri şi că vor veni cu un plan, fără să depăşească termenul impus de comisarii europeni.

Pe lista produselor interzise începând cu 3 iulie sunt beţişoarele pentru urechi, tacâmurile şi farfuriile, paiele  pentru băuturi, beţele pentru baloane, paharele şi caserolele din plastic sau polistiren expandat. Pentru toate aceste produse există alternative. Vorbim de farfurii, tacâmuri sau caserole din trestie de zahăr, care sunt insă  mai scumpe. Reglementări vin şi pentru pungile din plastic biodegradabil.

Comisarii europeni spun că ţările ar trebui să ia măsuri care să limiteze consumul, pentru că nu există studii care să arate că acest tip de plastic se descompune rapid, dar şi pentru o altă categorie de produse pentru care nu există înlocuitor, precum şerveţelele umede, care se descompun foarte greu, pachetele şi foliile din plastic sau filtrele de tutun. Comisia Europeana spune ca prin aceasta directiva este introdus principiul “poluatorul plăteşte”, adică producătorul trebuie să se asigure că în anumite cazuri este cel care va colecta resturile, deşeurile rezultate în urma utilizării acestor produse.

Obiectele de unică folosinţă vizate de comisarii europeni încep deja să dispară de pe rafturile magazinelor.Şi restaurantele care fac livrări la domiciliu sunt nevoite să renunţe la tacâmurile şi caserolele din plastic, iar asta va insemna din start cheltuieli de două-trei ori mai mari. Firmele care produc ambalaje biodegradabile, din materii prime ca trestie de zahăr, hârtie, amidon de porumb, bambus au tras locul câştigător.

În atenţia Comisiei Europene au intrat şi echipamentele de pescuit. Anual peste 11 mii de tone de astfel de produse sunt pierdute sau aruncate în mari şi oceane. Odată cu eliminarea articolelor de plastic se reduce și poluarea cauzată de producția și transportul acestora. Emisiile de dioxid de carbon ar urma să scadă cu 3,4 milioane de tone. De asemenea, se vor economisi și cantități uriașe de produse petroliere folosite ca materie primă în procesul de fabricație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

83 + = 89