DOLIU ÎN COLEGIUL HASDEU, DUPĂ DISPARIȚIA RENUMITULUI PROFESOR SVETOSLAV CREMARENCO

0
590

Unul dintre cei mai cunoscuți și recunoscuți profesori de matematică din Buzău și din țară, Svetoslav Cremarenco, dascălul care a format generații timp de 43 de ani la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, a încetat din viață, la vârsta de 80 de ani.  Svetoslav Cremarenco este cunoscut drept un om apropiat elevilor săi, un cadru didactic care a avut rezultate extraordinare cu elevii săi, la olimpiadele naționale, internaționale și la admiterea în facultate. A fost iubit de copii și apreciat de colegi, deopotrivă. Timp de peste 40 de ani, profesorul Cremarenco a predat la Hasdeu, și deși a ieșit la pensie, spiritul său dăinuie în prestigioasa școala buzoiană.  Sfetoslav Cremarenco a absolvit Colegiul Hasdeu în anul 1959. A urmat Matematica pentru a reveni, apoi, în școala care l-a format.  Între anii 1970-1982, el a contribuit, în calitatea sa de președinte al filialei buzoiene a Societății de Matematică la creșterea nivelului de profesionalism al cadrelor didactice de specialitate, dar și a tinerilor pasionați de matematică. În 2000, profesorul Svetoslav Cremarenco a primit Steaua României în Grad de Cavaler, ca o încununare  a anilor scurși în slujba Matematicii și a Educației.

,,S-a stins o lumină pe pământ și se va aprinde o stea pe cerul în lumea celor buni. CREMARENCO SFETOSLAV, seriosul cancelariei care a călăuzit drumul in viață a generații întregi de hasdeieni, a plecat fizic dintre noi azi noapte, lăsând un gol imens în sufletele noastre. Neobositul căutator al comorilor din sufletul elevilor săi a trăit până în ultima clipa, într-o permanentă prospectare a tainelor sufletelor umane, nu numai a stiințelor exacte. Viața sa a fost un amalgam de suferință: copilul dezrădacinat, transformat apoi în adolescentul ambițios, în final, în dascălul strălucit care a excelat în a combina pedagogia cu științele exacte. Rezultatul, sute de profesioniști, care i-au mulțumit de-a lungul timpului și ii vor cinsti memoria cu drag și respect. Pentru mine ai fost unchiul cu suflet mare! Drum lin în lumea în care ai plecat, unchiul Cremarenco, acolo unde vei reîntregi familia!”, a scris Sorin Cremarenco, nepotul său, pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 83 = 85