FĂRĂ CUMUL DE PENSIE ȘI SALARIU

0
808

Cine este acum la pensie, dar munceşte într-o instituţie sau o companie controlată de stat, va trebui să aleagă dacă rămâne doar cu pensia sau doar cu salariul. Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii. Același proiect de lege va da opțiunea de a continua activitatea, până la 70 de ani, pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare. Astfel, angajații din sectorul public care sunt și în pensie au obligația ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să opteze fie pentru continuarea activității până la 70 de ani, cu suspendarea plății pensiei, fie pentru suspendarea contractului de serviciu și intrarea în pensie.

Pentru cei care nu își exprimă această opțiune în termenul prevăzut, intervine încetarea de drept a contractului individual de muncă, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie vor fi recuperate de la pensionari. Au fost introduse și unele excepții de la regula suspendării pensiei pe perioada activității ca salariat în sectorul public. Printre acestea au fost mentionate persoanele alese, precum primarii, președinții de consilii  județene sau parlamentarii care au acest drept prin Constitutie,  personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora,  pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;  membrii Academiei Române,  asistenții personali ai persoanelor cu handicap si  asistenții maternali.

Pensionarii care muncesc la privat nu trebuie să-şi facă griji, vor putea în continuare să adune pensia cu salariul. În prezent, peste 100.000 de pensionari cumulează pensia cu salariul, arată datele oficiale. Dintre ei, o treime muncesc la stat, iar unii au chiar peste 70 de ani. Proiectul de lege care interzice cumul pensiei cu salariu de la stat merge în Parlament în procedură de urgenţă.  Actul normativ a primit avize negative de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social, însă premierul Florin Cîțu spune că va merge înainte cu această lege având în vedere că avizele sunt consultative. Partidul Social Democrat a anunta deja ca va depune contestatie la Curtea Constituțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =