BOGDAN DINU A RATAT ȘANSA CARIEREI SALE, SÂMBĂTĂ SEARĂ!

0
462

Buzoianul a pierdut prin Knock-Out cu Daniel Dubois, la categoria grea, în meciul care îl putea duce la o centură mondială. Buzoianul de 34 de ani a rezistat mai puțin de două runde în fața britanicului cu 11 ani mai tânăr, care a devenit astfel challenger obligatoriu la centura mondială WBA, deținută de americanul Trevor Bryan, neînvins în carieră.

Bogdan Dinu a bifat astfel trei înfrângeri în carieră, toate prin Knock-Out și toate venite în ultimele 5 meciuri. Chiar dacă a pierdut, Bogdan Dinu a încasat cea mai mare bursă din cariera sa, 350.000 de euro, în timp ce adversarul său a primit 875.000 de euro. La acești bani se adaugă cotă parte din drepturile de imagine, iar suma totală e aproape dublă.

În martie 2019, Bogdan Dinu a mai încasat o sumă mare, 200.000 de dolari, la meciul cu un alt challenger la titlul mondial, Kubrat Pulev. Niciun pugilist român de categorie grea nu a luptat pentru un titlu mondial din boxul profesionist, dar Bogdan Dinu a fost extrem de aproape. Dinu are 20 de victorii, dintre care 16 obținute prin KO și 3 îngfrângeri, toate prin KO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 6 = 12