O NOUĂ ECHIPĂ DE FOTBAL

0
393

Județul Buzău va avea o nouă echipă de fotbal, care, în următorii ani, ar putea evolua în prima ligă! Cel puțin asta își propun șefii administrației buzoiene, care, astăzi, au făcut primul pas în acest demers.  Atât Consiliul Județean, cât și Consiliul Local Municipal Buzău s-au întrunit, în ședințe extraordinare, pentru a parafa viitoarea construcție a noului club de fotbal cu drept privat, Asociația Sportivă ”Fotbal Club Buzău”. Din noua structură, care va gestiona activitatea echipei de fotbal, vor face parte, în procente egale, câte 40%, atât Consiliul Local Municipal Buzău, cât şi Consiliul Judeţean, iar celelalte 20 de procente vor fi preluate de către un investitor privat. Soluția adoptată, spun șefii administrației buzoiene, a fost luată după o consultare cu oficiali din cadrul Federației Române de Fotbal.

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, spune că, pe lângă echipa de seniori, se dorește înființarea unui centru de copii și juniori care să rivalizeze cu academiile de fotbal deja cunoscute în țară. Totodată, echipa de fotbal SCM Gloria Buzău se va desființa, locul său în Liga a doua fiind luat de către noua entitate sportivă. Jucătorii, în mare parte, se vor transfera la noua echipă, însă este puțin probabil că se va continua cu actualul staff tehnic.

Deși nu a fost anunțat numele investitorului privat care va prelua 20 la sută din acțiunile noului club, neoficial, este tot mai vehiculat numele omului de afaceri Constantin Cristea, nimeni altul decât socrul râmniceanului Felix Rache, vicepreședinte al Consiliului Județean. De altfel, primarul Constantin Toma, prezent în emisiunea News Express de la TVSE a oferit câteva indicii care confirmă că noul investitor al noului club de fotbal este inginerul agronom Constantin Cristea, din localitatea Ziduri. Până la sfârșitul săptămânii, autoritățile buzoiene vor lămuri și acest mister și vor anunța numele noului investitor privat al clubului din Crâng iar, cel mai probabil, săptămâna viitoare, vor dezvălui și numele managerului general, respectiv al antrenorului noii echipe de fotbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =