A FOST MODIFICATĂ LEGEA TELEMUNCII. CARE SUNT NOUTĂȚILE PENTRU TELESALARIAȚI ȘI PENTRU ANGAJATORI?

0
535

Printr-o ordonanță de urgență, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, au fost introduse o serie de modificări la Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă. Este vorba despre eliminarea unor aspecte care nu se mai potriveau cu ideea de muncă din afara biroului, de apariția unei noi obligații exprese pentru telesalariați etc. Iată, potrivit avocatnet.ro, care sunt noutățile aduse de recenta ordonanță de urgență, care este deja în vigoare:

  1. A dispărut condiția ca telemunca să se facă cel puțin o zi pe lună. Până acum, în lege, la definiția telemuncii aveam condiția ca cel puțin o zi pe lună activitatea să se desfășoare în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
  2. Acolo unde legea oferă angajatorului dreptul de a verifica activitatea telesalariatului, nu se oferea până acum niciun indiciu despre cum ar trebui să se facă asta, ci se specifica doar că se va face în condițiile stabilite prin contractul de muncă.
  3. Contractele de telemuncă nu mai trebuie să prevadă locul/locurile desfășurării activității de telemuncă – tocmai pentru a da curs ideii că aceasta se poate desfășura aproape oriunde.
  4. Deși subliniată de multe ori de specialiști, din lege lipsea o obligație foarte importantă pentru telesalariați, dar care a fost acum introdusă prin ordonanță: „să respecte și să asigure confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul desfășurării activității de telemuncă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

37 + = 44