SUPORT MORAL DE LA ELEVI PENTRU CADRELE MEDICALE

0
362
Sursa foto: SJU Buzau

Personalul medical de la Spitalul Județean Buzău, aflat în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19, a avut parte de o surpriză de neuitat. În Săptămâna Mare, elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” au ales să își exprime recunoștința pentru eforturile depuse până acum de personalul medical, printr-o acțiune pe care au denumit-o „Scrisori pentru Eroii Zilelor Noastre”. Tinerii au scris, de mână, mai multe scrisori adresate cadrelor medicale din secțiile în care sunt îngrijiți pacienți cu COVID-19. Le-au înmânat personal, în cadrul unei scurte întâlniri care a avut loc, ieri, la unitatea medicală.

Conducerea spitalului și șefii secțiilor au fost  impresionați de gestul elevilor, pe care îl consideră nu doar emoționant, ci și un adevărat suport moral pentru cadrele medicale, supuse unui stres profesional fără precedent în ultimul an. Și pentru că efortul depus în Spitalul Județean aparține întregului personal medical și auxiliar, șefii de secții au primit de la elevii colegiului buzoian și plachete cu mesaje similare. Aceste plachete vor fi plasate la loc de cinste în cadrul secțiilor spitalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =