DEPUTATUL NICOLAE ROMAN: ,,A.U.R. VA VOTA ,,DA”, PENTRU FAPTUL CĂ NU VREM CA ROMÂNIA SĂ SE FACĂ DE RÂS”

0
417

Ministerul Transporturilor va achita către Organizația de Colaborare a Căilor Ferate (OCCF) taxele restante și penalitățile către organizație, dar și taxele viitoare, potrivit Ordonanței de Urgență 223/2020 publicată în Monitorul Oficial în penultima zi a anului trecut. De câțiva ani, unele societăți principale de cale ferată nu și-au plătit cotizațiile la Organizația de Colaborare a Căilor Ferate (OCCF), entitate ce reunește căile ferate din aproape 30 de țări din Europa Centrală și de Est (foste comuniste) și Asia. Suma acumulată depășește 560.000 de franci elvețieni, iar neplata acesteia punea România în situația de a fi exclusă din OCCF.

Pe 21 aprilie 2021, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.223/2020 privind aprobarea preluării de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a drepturilor şi obligaţiilor, inclusiv a obligaţiilor de plată a cotizaţiei anuale de membru al Organizaţiei de Colaborare a Căilor Ferate (OCCF) a fost adoptat de către Camera Deputaților, cu 310 voturi ,,pentru”. Nu a existat niciun vot împotrivă sau vreo abținere. Proiectul de act normativ a fost votat și de către parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor. În discursul său, deputatul Alianței pentru Unirea Românilor, general marior în rezervă, profesor universitar doctor Nicolae Roman a reproșat coaliției de guvernare că nu a aprobat niciun amendament al formațiunii AUR, pentru a ridica poporul român din situația în care se găsește în acest moement.

Mai mult decât atât, Roman a cerut explicații reprezentanților Guvernului vis a vis de  această situație, în care România a acumulat astfel de datorii. ,,A.U.R. va vota ,,DA”, pentru faptul că nu vrem ca România să se facă de râs. În cuprinsul acestei legi este prevazută și o suma de aproximativ o jumătate de milion de franci elvețieni, mai precis 563.239,27 franci elvețieni. Aceste sume restante, inclusiv penalitățile de întârziere datorate. Având în vedere că reprezentanții Guvernului sunt aici, de ce nu s-a prezentat Parlamentului modalitatea prin care s-au recuperat banii și am ajuns în această situație? Dacă noi vom vota în continuare astfel de sume, stau și mă întreb, cum coaliția la guvernare nu a fost de acord cu niciun amendament pe care noi am încercat să-l propunem pentru a ridica poporul ăsta din situația asta în care se găsește?”, a precizat Nicolae Roman, deputatul de Buzău al partidului Alianța pentru Unirea Românilor, în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul de ordonanță de urgență are în vedere aprobarea preluării, de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, a drepturilor şi obligațiilor, inclusiv a obligațiilor de plată a cotizației anuale de membru al Organizației de Colaborare a Căilor Ferate (OCCF), dar și achitarea obligațiilor de plată restante, reprezentând cotizații restante la 31.12.2019, cotizația aferentă anului 2020 și penalități calculate până la 31.12.2019, în valoare totală de peste 560.000 de franci elvețieni din bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și ComunicațiilorNeplata acestei datorii ar fi generat prejudicierea interesului de reprezentare a Uniunii Europene în negocierile aflate în derulare pentru Convenția privind traficul internațional feroviar de tranzit, organizată sub auspiciile Organizației de Colaborare a Căilor Ferate (OCCF). Excluderea României ar fi slăbit puterea de vot a statelor membre UE participante la activitatea OCCF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + = 25