SE CAUTĂ BANI PENTRU MEDIU

0
348
Sursa foto: Youtube/Radu Iftinoiu

Municipiul Râmnicu Sărat are nevoie de o strategie clară și de un plan concret de măsuri pentru mediu. Este și convingerea Federației Organizațiilor Râmnicene de Tineret Educație și Sport care vrea să implementeze, în cel mai scurt timp, un proiect, în acest sens.

Este vorba despre proiectul ,,Mai curat Râmnicu Sărat”, inițiat la propunerea lui Cosmin Răileanu, un antreprenor din municipiu. Parteneriatul public-privat are ca scop accesarea de fonduri pentru rezolvarea unor probleme de mediu din oraș. ,,Mai curat Râmnicu Sărat” este o inițiativă pornită în urmă cu doi ani, tocmai pentru a oferi locuitorilor un exemplu de bună practică.

Omul de afaceri este convins că proiectul ,,Mai curat Râmnicu Sărat” se poate concretiza printr-o colaborare cu Federația FORTES. Proiectul a fost deja selectat în lista celor mai de impact trei proiecte din județul Buzău, prin intermediul Fundației Comunitare Buzău, în cadrul campaniei Cercul de Donatori, aflată la cea de-a III-a ediție.

Gala Cercului de Donatori, organizată de Fundația Comunitară Buzău, va avea loc mâine, de la ora 18.00. Evenimentul va fi transmis și în mediul on-line, iar fiecare comunitate va avea posibilitatea de a-și susține proiectul, prin donații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 72 = 82