STARE DE ALERTĂ PRELUNGITĂ, CU RIDICAREA UNOR RESTRICȚII DE PAȘTE

0
408

Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, pe teritoriul Romaniei, începând cu 13 aprilie,  dar și măsurile care vor fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pentru ca in aceasta perioada se va sarbatori Pastele Ortodox, executivul a ridicat restrictiile de circulatie a persoanelor pentru noaptea de Inviere. Astfel, in toate localităţile se va permite circulaţia  în afara locuinţei în perioada 1  – 2 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00 dimineata, pentru deplasarea şi participarea credinciosilor  la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox. Masura este bine venita pentru localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor de infecţii cu SARS-CoV-2 la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5 la 1.000 de locuitori  si unde se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00.

De asemenea, în toate localităţile se va permite circulaţia enoriaşilor musulmani, în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. Totodată, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie. Între orele 20.00 – 5.00, operatorii economici pot desfășura doar activitate de livrare la domiciliu. În toate stațiunile de pe litoralul romanesc al Marii Negre, structurile de cazare  vor putea primi turisti, insa in limita a 70 la suta din capacitatea maxima, cu respectarea normelor de protecție sanitară.Toate celelalte măsuri de protecție sanitară sunt menținute pe perioada stării de alertă, pentru a proteja sănătatea populației și pentru prevenirea răspândirii virusului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 81 = 83