RATA ŞOMAJULUI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ A STAGNAT ÎN LUNA FEBRUARIE

0
341

Atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, rata şomajului a stagnat în luna februarie comparativ cu luna ianuarie, potrivit unei estimări publicate marţi de Eurostat, conform căreia România se numără printre ţările cu cea mai mică rată a şomajului, scrie Agerpres. Potrivit Eurostat, rata şomajului în zona euro a rămas stabilă la 8,3% în luna februarie în timp ce în Uniunea Europeană s-a menţinut la 7,5%. Eurostat estimează că 15,953 de milioane de bărbaţi şi femei din UE, dintre care 13,751 milioane din zona euro, nu aveau un loc de muncă în luna februarie a acestui an.

În rândul statelor membre UE, cele mai mici rate ale şomajului în luna aprilie se înregistrau în Polonia (3,1%), Cehia (3,2%), Olanda (3,6%), Malta (4,4%), Germania şi Ungaria (4,5%), Slovenia (4,9%) şi România (5,7%). La polul opus, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (16,1%), urmată de Italia (10,2%). Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini şomajul este cel al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

În cazul României, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut în februarie cu 0,1 puncte procentuale, la 5,7%, de la 5,6% în luna precedentă. Rata şomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbaţi, valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex feminin şi 5,6% în cazul celor de sex masculin. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna februarie a anului 2021 a fost de 478.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (474.000 persoane).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

82 + = 87