ANGAJAȚII, OBISNUIȚI, ȘI NU PREA, CU TELEMUNCA

0
422

Perspectiva întoarcerii la birou nu pare să fie pe placul multor angajaţi chiar şi după ce va trece criza sanitară. Potrivit unui sondaj, 9 din 10 români spun că ar prefera să lucreze de acasă sau în regim hibrid şi pe viitor.  Patronii sunt însă ceva mai reţinuţi şi spun că acest lucru depinde de necesităţile economiei. Aproape 90% dintre respondenti spun că ar alege să lucreze de la distanță sau în regim hibrid și după ce va trece pandemia. România s-a clasat pe locul 4 într-un top internațional al țărilor cu cei mai mulți salariați care preferă telemunca.

Pentru moment, doar patru din zece patroni optează pentru munca la distanță anul acesta. Multe activități necesită prezența fizică. De cealalta parte, specialiștii în resurse umane sunt de parere ca lipsa interacțiunii fizice este una dintre cele mai mari probleme pentru salariații care lucrează de la distanță. Un studiu realizat de o cunoscuta platforma de recrutare online arata ca aproximativ 20% dintre angajaţi se simt deprimaţi şi doar o treime dintre cei care au avut nevoie de consiliere psihologică au apelat la această formă de ajutor.

Ultimele 12 luni au adus schimbări majore în viaţa românilor, atât în plan personal, cât şi profesional. Echilibrul emoţional al angajaţilor a fost adesea pus la încercare, iar starea de spirit pe care o invocă cei mai mulţi respondenţi este incertitudinea, asociată cu o puternică teamă de viitor. O treime dintre cei care au participat la studiu spun, însă, că au acum o perspectivă mult mai clară asupra priorităţilor din viaţa lor şi tot atâţia declară că ultimul an i-a făcut mai puternici şi sunt, prin urmare, optimişti cu privire la ce urmează să se întâmple.

Potrivit aceluiasi studiu, o treime dintre cei chestionaţi au spus că au simţit în ultimul an nevoia de a primi suport psihologic specializat, însă, în ciuda acestui fapt, 62% nu au făcut nimic în acest sens, motivul cel mai des invocat fiind lipsa banilor. 18% nu s-au simţit confortabil să discute despre problemele lor cu cineva străin, iar 5% s-au temut că ar putea fi judecaţi de cunoscuţi.

Companiile conştientizează faptul că sănătatea emoţională a angajaţilor este un aspect pe care nu îl mai pot neglija pentru că impactul pe care îl are în business este uriaş. Pe acest fond, consilierea psihologică începe să îşi facă loc, ca beneficiu, în structura pachetelor extrasalariale oferite de companii. Datele arată că doar 4% dintre cei care au făcut terapie în ultimul an au avut acest serviciu plătit de angajator. Din păcate, o altă concluzie a studiului arată că 40% dintre respondenţi simt că managerii din compania pentru care lucrează nu sunt interesaţi de sănătatea emoţională a angajaţilor. Sondajul a fost derulat în luna martie a acestui an, pe un eşantion de 850 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 56 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

73 + = 76