MARINA HANGANU, SECRETAR ARTISTIC TEATRUL ,,GEORGE CIPRIAN” BUZĂU: ,,PROIECTUL „TELE-ENCOUNTERS” S-A NĂSCUT DIN INTERESUL MEU PENTRU TEHNOLOGIE ȘI INTEGRAREA EI ÎN TEATRU”

0
279

Are 28 de ani, este din Buzău și a urmat un masterat de teatru și performance experimental la Royal Central School of Speech and Drama din Londra. Sună impresionant, nu este așa? Da, așa e. Iar persoana care face obiectul acestui interviu este Marina Hanganu, director artistic al proiectului ,,Tele-encounters” și secretar artistic al Teatrului ,,George Ciprian”Buzău. O tânără ambițioasă, care a venit cu o idee inedită ce iată a prins contur. Așa au luat naștere două proiecte europene: „Tele-Encounters” și „Tele-Encounters: Beyond the Human”. Desigur că nu am vrut să ratez ocazia de a o cunoaște  îndeaproape. Un chip deschis, ce radiază de tinerețe, o minte ageră și ochi inteligenți. Ce mai…O plăcere să vorbești cu această tânără deosebită. În cadrul discuțiilor am aflat cum au luat naștere cele două proiecte și mai ales câtă muncă implică punerea lor în aplicare. Dar… mai multe puteți afla de la Marina Hanganu, în următorul interviu oferit în exclusivitate:

Reporter: Teatrul „George Ciprian” Buzău a lansat, printre altele, și 2 proiecte europene: „Tele-Encounters” și „Tele-Encounters: Beyond the Human”. Aș vrea să vorbim despre ultimele două, care putem spune că reprezintă, și acum, premiere ale Teatrului ,,George Ciprian” Buzău. De unde a apărut această idee „Tele-Encounters?”  

Marina Hanganu: Proiectul „Tele-Encounters” s-a născut din interesul meu pentru tehnologie și integrarea ei în teatru. Mi-am luat licența în regie de teatru la UNATC „I.L.Caragiale” București. Încă din anul trei de facultate îmi imaginam un spectacol de teatru care se desfășoară simultan în mai multe spații conectate în timp real prin internet. Ideea mea era, însă, vagă. Am avut apoi șansa să urmez un masterat de teatru și performance experimental la Royal Central School of Speech and Drama din Londra. Acolo se punea accentul pe procesul de lucru și pe descoperirea unor noi mijloace de expresie. Am învățat bazele cercetării artistice – cum pot explora moduri alternative de a face teatru și cum pot analiza teoretic ce a funcționat și ce nu din punct de vedere artistic. Tot la Londra am început să învăț despre istoria acestui tip de artă care folosește mijloacele de comunicare la distanță (telefon,satelit, Internet și nu numai) – se numește artă telematică: telecomunicații plus informatică. Îmi doream, însă, o integrare semnificativă a tehnologiei. Cu alte cuvinte, nu folosim tehnologia doar pentru că ne place să ne jucăm cu ea. Ce spune despre societate un astfel de spectacol telematic? Un alt punct de pornire a fost, așadar, fenomenul migrației. Multe dintre relațiile noastre cotidiene sunt mediate de tehnologie (mai ales în timpul pandemiei), dar migrația presupune existența unei încărcături emoționale deosebite care „încălzește” relația la distanță. Am considerat că este o temă acută, mai ales în contextul migrației românești, care este de cele mai multe ori forțată de împrejurări economice. Cum se transformă relațiile familiale atunci când sunt menținute în principal prin Internet?

Rep.: Pe ce perioadă s-a desfășurat acest proiect?

M.H.: Primul proiect „Tele-Encounters” a fost implementat în perioada 2017-2019. Au fost 2 ani de lucru intens. Proiectul a fost co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Lider de proiect a fost Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijin financiar de la Consiliul Județean Buzău.

Rep.: Cât de complex a fost acest prim proiect „Tele-Encounters”? Ce a implicat?

M.H.:Tele-Encounters” a fost un proiect de cercetare artistică și sociologică. Principalele rezultate artistice au fost un spectacol de teatru telematic, „Planeta Viselor Pierdute”,și cinci scurtmetraje în 360°, reunite în expoziția „Elipse”. Spectacolul și filmele se bazează pe povești reale ale românilor din străinătate și ale familiilor rămase acasă. Pentru a scrie piesa și scenariile, echipa de proiect a intervievat emigranți români și portughezi (din Spania, dar nu numai) și familii rămase acasă în România și Portugalia. „Planeta Viselor Pierdute”, spectacolul de teatru, urmărește relația dintre o mamă plecată la lucru în Spania și soțul și fiica din România. Spectacolul a conectat scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău și scena de la CentroPárragadin Murcia (Spania) în timp real, prin video-conferință pe Internet și animații digitale. În fiecare spațiu se aflau actori și public prezenți fizic care puteau să vadă pe un ecran mare de proiecție ceea ce se petrecea în cealaltă țară. Actorii aflați la distanță interacționau audio-video și, în unele momente, prin intermediul unor animații digitale controlate prin dispozitivul Kinect. Mama și fiica se puteau întâlni, astfel, pe ecranul de proiecție sub forma unor siluete digitale abstractizate (ca în jocurile video). Piesa a fost scrisă de mine împreună cu domnul prof.univ.dr. Ion Mircioagă și regizat de mine, de domnul profesor și de Javier Galindo (regizorul spaniol). După spectacol și după vizionarea filmelor, publicul a primit chestionare de feedback în toate cele 3 țări. Acestea au fost analizate de mine în două eseuriacademice despre teatrul telematic și filmul în 360°.Interviurile cu emigranți și familii rămase acasă au fost de asemenea analizate într-un studiu academic de către domnul sociolog Mircea Kivu. Eseurile de specialitate au fost publicate în limba engleză în cartea proiectului, care a fost distribuită gratuit la aproximativ 37 de universități și organizații culturale din Europa. Am organizat de asemenea ateliere de teatru telematic și film 360°, prezentări și conferințe, majoritatea în mediul academic din România, Spania și Portugalia. Toate rezultatele proiectului sunt accesibile gratuit pe site-ul www.tele-encounters.com , în secțiunea în limba engleză. Spectacolul telematic și filmele pot fi vizionate pe YouTube, iar cartea poate fi descărcată în format digital.       

Rep.: La acest proiect ați avut ca parteneri Universitatea Catolică San Antonio din Murcia (Spania) și Municipalitatea din Lousada (Portugalia)…Cum a fost colaborarea? 

M.H.: A fost benefică pentru toți participanții. Schimbul de experiență a fost principalul avantaj. Fiind organizații atât de diferite, am putut să ne împărtășim experiența de lucru în domenii diferite. De pildă, echipa Teatrului „George Ciprian” era singura care știa ce presupune o producție de teatru telematic, în timp ce UCAM (universitatea din Spania) are o vastă experiență în managementul fondurilor europene. Așa că ei au învățat de la noi în ceea ce privește producția teatrală, iar noi am învățat de la ei pe partea administrativă. La rândul lor, partenerii din Portugalia organizează multe activități culturale pentru comunitatea locală – am putut învăța din strategiile lor de comunicare cu publicul. Desigur, profilul organizațional foarte diferit a generat și unele dificultăți legate de resursele specifice (umane și materiale) pe care le avea la dispoziție fiecare organizație. Dar ne-am ajutatîn permanență și am dus la bun sfârșit proiectul.

Rep.: Știm că acest spectacol de teatru inedit a fost bazat pe poveștile de viaţă ale  românilor plecaţi la muncă în Spania și Portugalia. Care a fost povestea de viață ce v-a emotionat, sau – dacă pot spune astfel – v-a marcat cel mai mult?

M.H.: Sunt foarte multe povești, mi-e greu să aleg una. Poate faptul că o fetiță a umplut casa de pozele părintelui plecat ca să îi treacă dorul… momentul se regăsește și în spectacol. M-a emoționat de asemenea afirmația unui copil: „nu poți îmbrățișa un calculator”. Sau că un copil nu a apucat să-și ia rămas bun, pentru că a venit prea târziu de la școală și mama nu a mai putut să aștepte. Dar m-a marcat atitudinea unei adolescente pe care am intervievat-o la început. Mama ei plecase când era foarte mică și fusese crescută mai mult de bunici. Pentru ea, povestea sa de viață nu era o dramă, sau cel puțin așa părea – migrația mamei era o stare de fapt acceptată ca atare. E o adolescentă inteligentă și plină de optimism și de energie. Mi-a plăcut mult atitudinea ei, mi s-a părut foarte matură.

Rep.: Să vorbim despre proiectul „Tele-Encounters: Beyond the Human”… La ce anume face referire?

M.H.: „Tele-Encounters: Beyond the Human” se traduce prin „tele-întâlniri: dincolo de uman”. Între timp, am devenit interesată și de roboți și de Inteligența Artificială. Există multe proiecte științifice care cercetează modul în care roboții sociali ar putea fi companioni sau îngrijitori pentru persoanele în etate. De pildă, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca sunt în derulare proiecte internaționale de avangardă pe această temă. Așa că, în „Tele-Encounters: BeyondtheHuman”, fenomenul migrației este plasat într-un viitor apropiat, în care roboții sociali vor putea să le fie de ajutor vârstnicilor. Tema principală a noului proiect este grija – cum avem grijă unii de alții într-o familie transnațională? Ar fi un robot social o posibilă soluție? Sunt multe aspecte etice care trebuie discutate în legătură cu grija pe care o poate arăta – sau nu – un robot față de o persoană vulnerabilă.

Rep.: Ce aduce nou față de celălalt? Care este legătura dintre aceste două proiecte ?

M.H.: În primul proiect, „Tele-Encounters”, tema cu implicații sociale a fost migrația părinților care își lasă copiii acasă. În actualul proiect, „Tele-Encounters: Beyond the Human”, ne interesează migrația copiilor-adulți ai căror părinți vârstnici au rămas singuri acasă. „Tele-Encounters: Beyond the Human” este un proiect cultural co-finanțat prin prestigiosul program Europa Creativă al Uniunii Europene. Proiectul explorează impactul Internetului, al roboților și al Inteligenței Artificiale asupra relațiilor umane, precum și integrarea creativă și semnificativă a acestor tehnologii în artă. Din punct de vedere tematic, ne interesează dezvoltarea roboților sociali ca însoțitori pentru persoanele vârstnice în contextul migrației și al singurătății la vârste înaintate. Prin teatru telematic și artă digitală interactivă, urmărim de asemenea consolidarea abilităților artiștilor, ale tehnicienilor și ale cercetătorilor din domenii ca teatrul, artele vizuale, robotica și științele socio-umane de a explora noile media cu luciditate și spirit critic. În plus, proiectul își propune să deschidă către publicul larg dezbaterea referitoare la viitorul și etica interacțiunilor om-robot.

Copii și adulți din România, Spania și Italia vor participa la ateliere de creație conduse de o echipă de regizori de teatru, artiști vizuali, eticieni și experți în robotică. Sub îndrumarea coordonatorilor, participanții la ateliere vor crea modele de roboți sociali (la nivel de concept), imaginându-și trăsăturile lor de personalitate, aspectul lor fizic și codul de etică ce ar trebui să însoțească relațiile dintre roboți și oameni. Ulterior, roboții imaginari vor fi „aduși la viață” de artiști și experți tehnici sub forma unor modele 3D virtuale, interactive, disponibile pe o platformă online.

În faza a doua a proiectului, vom realiza un spectacol de teatru telematic ce se va desfășura simultan în România și Italia, în două săli de teatru conectate prin video-conferință pe Internet. Povestea, situată într-un viitor apropiat, va urmări relația dintre o mamă vârstnică din România, robotul ei de companie și fiica sa din Italia și se va baza pe interviuri cu emigranți și părinți vârstnici rămași în România. Inspirați de modelele create de public, vom construi un robot care va funcționa ca o păpușă digitală controlată de o actriță sau un actor.

Interviurile-sursă și feedback-ul publicului vor fi analizate în patru studii academice care vor fi publicate în cartea proiectului în limba engleză. Specialiștii și studenții din sectorul creativ și cel tehnologic vor putea participa la ateliere de teatru telematic, conferințe și un simpozion și vor putea accesa gratuit cartea proiectului. Toate activitățile și rezultatele proiectului vor fi disponibile gratuit.

„Tele-Encounters: Beyond the Human” este coordonat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău cu sprijin financiar de la Consiliul Județean Buzău. Parteneri în proiect sunt UCAM UniversidadCatólica San Antonio de Murcia (Spania) și teatrul Industria Scenica (Vimodrone, Milano, Italia).

Rep.: Care este durata proiectului și ce parteneri aveți? Am înțeles că ar fi din Italia și Spania, nu?

M.H.: Acest proiect va dura 3 ani. A început în septembrie 2020 și se va termina în august 2023. Partenerii noștri sunt UCAM UniversidadCatólica San Antonio de Murcia (Spania), care au fost colaboratorii noștri și în primul proiect, și teatrul Industria Scenica  din Vimodrone (Milano, Italia).

Rep.: De fapt, ce reprezintă acest parteneriat? Care sunt responsabilitățile?

M.H.: Ca lider de proiect, Teatrul „George Ciprian” Buzău are cele mai multe responsabilități administrative. Ca director artistic al proiectului, eu țin legătura și cu partenerii, și cu ofițerul de proiect de la Bruxelles, din Comisia Europeană. Managementul și monitorizarea proiectului sunt în primul rând responsabilitatea noastră. Toți partenerii trebuie să organizeze ateliere cu publicul din țara lor pentru crearea personajelor-roboți. Anul acesta, UCAM va digitaliza aceste personaje sub forma unor modele 3D virtuale integrate într-un site dedicat. Fiecare model de robot (6 în total) va fi inspirat  din creația publicului din cele trei țări și va avea un chatbot asociat (Inteligență Artificială care poate interacționa cu utilizatorii în scris sau verbal). În 2022, Teatrul „George Ciprian” și Industria Scenica vor realiza împreună spectacolul de teatru telematic între România și Italia. Piesa de teatru va fi scrisă de mine și de Bianca Trifan, dramaturg, pe baza interviurilor luate în România. Tot Teatrul „George Ciprian” va edita cartea proiectului, care va fi publicată în 2023 în limba engleză. Studiile academice din carte vor fi scrise de mine, de domnul sociolog Mircea Kivu și de sociologul Jose Palacios de la UCAM din Spania.
Rep.: Ați menționat deja etapele proiectului.La ce etapă sunteți acum?

M.H.: Ne apropiem de finalul etapei de interviu cu emigranți români și părinți rămași acasă. Colega mea de la teatru, jurnalista Georgiana Vlădoiu, s-a ocupat cel mai mult de această activitate. Am pregătit structura atelierelor cu public care vor avea loc în aprilie în cele trei țări. Am selectat echipa multidisciplinară care va coordona aceste ateliere. Am început să schițăm conturul piesei de teatru. Și studiem partea tehnologică, în special construcția robotului.       

Rep.: Am înțeles că în cadrul acestui proiect „Tele-Encounters: Beyond the Human” veți crea un robot? Cum îl veți realiza și ce va face acesta?

M.H.: Robotul va fi construit de designerul de interacțiune Cristian Iordache. Practic, va fi o păpușă mecanică, fără Inteligență Artificială. Această păpușă digitală va fi controlată de la distanță, chiar dacă tot din incinta teatrului, de o actriță. Fața robotului va fi o tabletă care va conține o figură animată. Această animație va fi mișcată în timp real de fața actriței. Tot actrița va controla și mișcarea robotului în spațiu. Robotul, deci, va fi un personaj și un partener de joc care va vorbi, va avea expresie facială și se va mișca pe roți.

Rep.: Ce înseamnă acest proiect pentru Teatrul ,,George Ciprian”?

M.H.: Șansa de a continua direcția artistică experimentală care a început să se concretizeze odată cu proiectul național „Tele-City”, co-finanțat de AFCN în 2016. Cercetarea artistică este încă puțin dezvoltată în România, iar teatrul nostru le poate oferi artiștilor, tehnicienilor și cercetătorilor un spațiu fertil pentru experimente îndrăznețe. Desigur, un astfel de proiect înseamnă și vizibilitate națională și internațională – nu doar pentru teatru și pentru persoanele implicate direct, ci și pentru Buzău. Ne dorim ca Buzăul să se contureze pe harta Europei ca un oraș în care se pot face lucruri deosebite. Totodată, sperăm să ne consolidăm relația cu publicul deja existent și chiar să atragem spre activitățile teatrului un public nou. Atelierele pentru crearea personajelor-roboți sunt o astfel de încercare de a valorifica imaginația publicului de vârste diferite și de a ni-l aduce mai aproape.

Rep.: Cum este afectată activitatea acum, în plină pandemie Sars Cov-2?

M.H.: Toate întâlnirile noastre de lucru au avut loc on-line. Încă nu ne-am cunoscut partenerii italieni în carne și oase. Primele activități cu public, anume atelierele, sunt programate în aprilie și sperăm să putem face o parte dintre aceste activități în persoană. Vom lucra cu o clasă de a V-a de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” și ne dorim foarte mult să îi întâlnim pe copii. Atelierele cu adulți, însă, vor avea loc online pentru a putea ajunge și la persoane din alte orașe. Sperăm ca restricțiile să fie îmblânzite până în 2022, când va trebui să facem spectacolul de teatru. Ar fi păcat să aibă loc exclusiv online… Chiar dacă Internetul este o un element structural în spectacol, conceptul presupune prezența fizică a actorilor, a robotului și a publicului în România și Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here