GALERIE FOTO: SÂNGE DE LA POLIȚIȘTI

0
511

Sub deviza „Din inimă de polițist!, polițiștii buzoieni au derulat, în perioada 15 februarie – 25 martie, o campanie de donare de sânge. Este vorba despre 90 de polițiști, majoritatea donatori constanți de ani buni, care și-au manifestat dorința de a se alătura campaniei. Unii dintre aceștia au fost însoțiți chiar și de ceilalți membri ai familiei sau au determinat polițiști nou încadrați să se alăture echipei donatorilor. În perioada februarie – martie, polițiștii au fost programați săptămânal, fiind repartizați în grupe, conform arondării profesionale. Au donat sânge judiciariști, criminaliști, polițiști rutieri, efectivul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiști din dispozitivul de ordine publică și de la secțiile de poliție rurală, dar și cei din structurile neoperative. De asemenea, personalul care a fost diagnosticat cu noul coronavirus, depășind cu bine afecțiunea, a donat plasmă pentru cei care încă luptă cu boala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 24 = 32