MODIFICĂRI ÎN CAMPANIA DE VACCINARE

0
351

Platforma de programare pentru vaccinul anti-COVID va fi modificată astfel incat aceasta să le indice romanilor  înscriși pe listele de așteptare timpul estimat până când va avea loc momentul vaccinării și tipul de vaccin din centrul de vaccinare, astfel încât oamenii să nu renunțe la programări după ce au așteptat o lungă perioadă de timp. Anunțul a fost făcut aseara de  coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Potrivit acestuia, primul aspect care urmează să fie disponibil in platforma este estimarea timpului probabil al vaccinării, perioada, intervalul de timp în care persoana care se înscrie pe lista de aşteptare va putea fi vaccinată efectiv. Al doilea lucru, se refera la transparentizarea  tipului de vaccin din respectivul centru de vaccinare. De exemplu, o persoană care stă poate 30 de zile pe lista de aşteptare, ajunge să se programeze într-un centru şi  apoi îşi dă seama că nu vrea să se vaccineze cu acel vaccin, situatie care trebuie evitata.

Ca și termen, medicul Gheorghiță a lansat prima parte a lunii aprilie, moment  in care platforma  ar trebui să dea posibilitatea unei estimari a timpului pana la vaccinarea efectiva. Mai mult, acesta a precizat ca până pe 13 aprilie  se vor deschide peste 350 de cabinete pentru vaccinarea cu serul  Pfizer. O altă schimbare importantă, pentru  prima parte a lunii aprilie, este aceea de a creste numărul de persoane programate pe cabinet de la 60 la 90, ceea ce inseamna o crestere a capacitatii de imunizare cu 50 la suta.

Cordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID a mai  spus  că spre sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai va începe vaccinarea și în cabinetele medicilor de familie. Va fi folosit vaccinul Johnson&Johnson și, posibil, și cel de la AstraZeneca. Imunizarea prin cabinetele medicilor de familie nu va mai necesita programarea in platforma, iar fiecare medic isi va  evalua persoanele pe care le are în evidență și le vor programa. Vaccinul Johnson&Johnson este recomandat tuturor persoanelor cu vârste peste 18 ani si se administreaza intr-o singura doza, spre deosebire  de celelalte 3, disponibile in prezent, care necesita doua doze.

De asemenea, medicul Valeriu Gheorghita a precizat ca vaccinul Johnson & Johnson se pretează mai bine pentru  centre mobile de vaccinare sau în centre de tip drive-through sau, de asemenea, pentru echipe mobile sau în localități din mediul rural. Gheorghiță spera că, până la sfârșitul verii, vom ajunge la imunizarea colectivă, chiar dacă entuziasmul oamenilor față de vaccin va mai scădea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =