PARTIDELE POLITICE AR PUTEA SĂ PIARDĂ FINANŢAREA DE LA BUGETUL DE STAT

0
403

Banii pe care partidele politice le primesc de la stat ar urma să fie eliminaţi din lista surselor de finanţare pentru aceste organizaţii, potrivit unui proiect de lege depus recent la Senat, scrie avocatnet.ro. Proiect de lege, ce vizează modificarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, va elimina orice referire legată de finanţarea partidelor din surse de la bugetul de stat.

Dacă va deveni lege, restul surselor de finanţare disponibile partidelor vor fi cotizaţiile membrilor, donaţiile, veniturile provenite din activităţi proprii sau împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice. Conform iniţiatorilor, sumele economisite ar urma să fie utilizat în scop social, ca primă destinaţie fiind recomandată infrastructura din domeniul sănătăţii. Proiectul de lege se află la începutul procesului legislativ. Pentru a deveni lege, trebuie să fie adoptat de Parlament, să fie promulgat de preşedintele ţării şi apoi publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =