COPILĂ DIN BUZĂU, MAMĂ LA 14 ANI!

0
84

Multe tinere își încep viața sexuală foarte devreme, poate chiar înainte de a primi buletinul. Pentru unele inconștiența vârstei se plătește scump. O sarcină le scoate de pe drumul firesc al adolescenței și se trezesc că trebuie să-și asume rolul de mamă. În această situație se află o copilă de 14 ani din Buzău care a naștere unui băiețel. Fata a fost adusă la  Spitalul Județean Buzău de mama ei, după ce copila acuza, printre altele, dureri lombare. După ce au consultat-o, medicii de la Pediatrie și-au dat seama că fata este însărcinată.

Cum aceasta urma să nască medicii au decis să o ducă pe copilă la Maternitate. Minora a născut însă înainte de a se mai realiza transferul. ,,La U.P.U. Pediatrie a S.J.U. Buzău s-a prezentat o adolescentă în vârstă de 14 ani, din municipiul Buzău, care prezenta dureri lombare intense și disurie. În urma investigațiilor efectuate, medicii au constatat că aceasta este gravidă și au hotărât să o transefere la Maternitatea Buzău. Înainte de momentul transferului la Maternitate, adolescenta a dat naștere unui băiețel. Ulterior, minora, împreună cu nou născutul, au fost transferați la Maternitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here