ANUMITE LUCRĂRI DE CADASTRU POT FI REALIZATE DE CĂTRE ANGAJAȚII PRIMĂRIILOR

0
411
Sursa foto:ceccarbusinessmagazine.ro

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, încurajează primăriile să facă anumite lucrări de specialitate în domeniul cadastrului cu ajutorul angajaților proprii. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, pentru a putea face lucrări în domeniul cadastrului, angajații primăriei trebuie să fie autorizați de ANCPI. Mai exact, persoanele fizice autorizate în categoria E pot executa lucrări de specialitate numai la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate. Conform Ordinului ANCPI 107/2010, lucrările pe care le pot executa deținătorii unei autorizații de categorie E sunt:

  • planuri parcelare;
  • planuri de încadrare în tarla;
  • planuri de situație pentru studii de prefezabilitate și/sau fezabilitate și pentru rețele edilitare locale.

Pentru a putea obține autorizarea ANCPI pentru categoria E, angajații primăriilor trebuie să aibă cel puțin studii medii. Apoi, ei trebuie să transmită la ANCPI un dosar de autorizare, ce va conține:

  • o cerere-tip pentru autorizare;
  • curriculum vitae;
  • o listă a lucrărilor de specialitate realizate și a celor la care a participat, specificând: denumirea lucrării, zona în care aceasta este amplasată, perioada de execuție, suprafața aproximativă a lucrării, tipul lucrării;
  • diplome de studii însoțite de documentul privind curricula școlară, titluri științifice, cursuri de pregătire și perfecționare, certificate care atestă pregătirea profesională în domeniul de specialitate, în copie;
  • documente de atestare a experienței profesionale, cum ar fi: carnet de muncă, adeverințe, extras din Registrul general de evidență a salariaților sau alte documente astfel încât să poată fi făcută echivalarea cu una dintre categoriile de autorizare, în copie;
  • un certificat de cazier judiciar, în copie, iar pentru cetățenii străini, alt document echivalent emis conform prevederilor legale ale statului din care provine solicitantul;
  • un certificat de cazier fiscal, în copie, iar pentru cetățenii străini, alt document echivalent emis conform prevederilor legale ale statului din care provine solicitantul;
  • dovada achitării taxei de autorizare, în copie;
  • buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, în copie, valabile.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară  mai anunță că începând cu anul 2020, autoritățile și instituțiile din administrația publică centrală și locală sunt scutite de la plata taxelor pentru înregistrarea în evidențele de cadastru și carte funciară a proprietăților care aparțin primăriilor sau se află în patrimoniul statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

59 + = 65