AMENZI DATE ÎN PANDEMIE

0
687
Imagine cu titlu ilustrativ

Deși în 2020 s-a lucrat mai mult de acasă, inspectorii de muncă au dat mai multe amenzi decât în anul 2019. Așa se face că în an pandemic au fost aplicate sancțiuni în valoare de aproape 29 de milioane de euro. În 2020, cea mai mare amendă dată de inspectorii de muncă s-a ridicat la peste 40.000 de euro și a fost aplicată pentru munca la negru. Acesta nu a fost singurul motiv pentru care Inspecția Muncii a aplicat sancțiuni.

Nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei, neacordarea indemnizației de 75% în cazul angajaților care aveau contractul de muncă suspendat, dar și neacordarea liberelor sunt alte câteva dintre neregulile constatate în teren de către inspectorii de muncă. În urma controalelor efectuate, angajații de la Inspecția Muncii au dat peste 13.300 de amenzi, cu 12% mai multe față de anul 2019.

Valoare totală a acestor amenzi a depășit 140 de milioane 900 de mii de lei,  cu 10% mai mult față de anul 2019.  În 2020 au fost constatate, în urma controalelor efectuate, peste 75.000 de neconformități. Cele mai multe nereguli au fost găsite în București, Iași și Constanța. Aici au fost constatate aproape 20% din numărul total de nereguli constatate de către inspectorii de muncă. La polul opus se află Mureș, Buzău și Bistrița Năsăud. Ritmul controalelor s-a menținut și anul acesta. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 60