START IMUNIZĂRII CU VACCINUL ASTRA ZENECA

0
122

Astăzi a început administrarea vaccinului AstraZeneca/Oxford și în România. Imunizările se vor face în 180 de centre din țară și sunt deja peste 142 de mii de locuri rezervate. Cu acest ser vor fi imunizate doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 55 de ani.  Primele doze de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca au venit în România pe cale terestră, în data de 6 februarie, iar programările au început pe 10 februarie.

Dintre cele 142.100 de programări pentru AstraZeneca în România, aproape 70 de mii sunt femei, iar  peste 72 de mii  sunt bărbați. 10 persoane vor putea fi vaccinate dintr-un singur flacon, care poate rămâne deschis și 48 de ore, dar păstrat la frigider. Vaccinul de la Astra Zeneca are o eficacitate de 60 la sută și se administrează în două doze la interval de 8 săptămâni.

Vaccinarea cu AstraZeneca a fost recomandată în cazul persoanelor mai tinere, deoarece nu există suficiente studii finalizate ca să confirme eficacitatea vaccinului și la cei în vârstă. Pe de altă parte, Universitatea Oxford a anunțat că testează și în rândul copiilor vaccinul anti-COVID produs împreună cu AstraZeneca. Studiul este o premieră mondială. Cercetătorii vor să evalueze siguranța și răspunsul imun pentru persoanele cu vârste între 6 și 17 ani. Aproximativ 300 de voluntari vor participa la studiu, iar primele vaccinări vor fi făcute luna aceasta.

AstraZeneca vrea să producă peste 200 de milioane de doze pe lună până în aprilie și 3 miliarde de doze până la sfârșitul anului. În total, până duminică seara erau peste 1,5 milioane de programări, dintre care 673.593 sunt pentru prima doză, iar  peste 923  de mii pentru rapel. De la debutul campaniei de vaccinare în România, din 27 decembrie, au fost administrate   aproape 1.114.000 de doze de vaccin, dintre care  1.056.000 de la Pfizer si 57 de mii de la Moderna. România se află pe locul 4 în Europa, în ceea ce privește numărul dozelor de vaccin anti-Covid administrate la 100 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here