ÎNCĂIERARE ÎNTRE RÂȘI, IMAGINI INEDITE

0
395

Scene inedite au fost filmate recent într-o pădure din zona de munte a județului Buzău. Vorbim despre lupta între doi râși, moment de care oamenii au parte extrem de rar, dar care a fost surprinsă, în weekend, de un șofer, la lumina farurilor, pe drumul județean care leagă localitățile Sărulești și Bisoca, la mai puțin de un kilometru distanță de zona caselor. Primarul din Bisoca, Florin Stemate, spune că localnicii sunt obișnuiți cu prezența sălbăticiunilor, mai ales a urșilor, mistreților și a cerbilor, dar din când în când sunt vizitați și de râși, ori Pume ale Carpaților, așa cum mai sunt cunoscute aceste specii de feline sălbatice.

Râsul este cea mai mare pisică din Europa. Animal nocturn, trăieşte solitar şi rareori poate fi văzut de om. Are corpul zvelt și puternic, o înălțime de 60-75 de centrimetri şi o greutate de 30 de kilograme, iar urechile se prelungesc cu câte un smoc de peri negri. Râsul preferă pădurile de conifere, cu suprafețe mari și cât mai departe de așezările omenești. ,,La noi în țară trăiesc cam 2.000 de râși, dar estimările sunt dificil de făcut din cauza vieții lor retrase”, scrie site-ul România Neîmblânzită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =