GHIMBIR – PROPRIETĂȚI ȘI BENEFICII

0
186

Ghimbirul este unul dintre alimentele minune pentru sănătatea organismului. Este ideal de consumat pentru a trata infecții respiratorii, tuse, dureri musculare, dar și o mulțime de alte afecțiuni, atunci când este consumat în combinație cu miere sau lămâie.

Cum se consumă ghimbirul

Cea mai folosită parte a ghimbirului este rădăcina, care se găsește în magazine și în supermarket-uri, însă poate fi găsit și sub formă de capsule sau pudră. Ghimbirul se folosește cel mai adesea pentru prepararea ceaiurilor, siropurilor sau drept condiment pentru diferite băuturi și preparate.

Ceai de ghimbir

Se ia o rădăcină de ghimbir de aproximativ 5 cm, se spală bine și se dă prin răzătoare. Între timp, se pune la fiert un litru de apă, iar când ajunge în punctul de fierbere se pune ghimbirul și se mai lasă la fiert pentru un minut. Totul se mai lasă la infuzat pentru 30 de minute, după care ceaiul se strecoară și este numai bun pentru consum.

Remediu natural împotriva gripei și răcelii

Consumul de ghimbir, datorită proprietăților sale antibacteriene, poate reduce manifestările gripei și răcelii, iar datorită gingerolului din rădăcină, acesta poate contribui la diminuarea riscului de infecție din organism, după cum arată studiile de specialitate. Este produsul care întărește sistemul imunitar și care susține organismul să lupte împotriva agenților patogeni precum viruși sau bacterii.

 Ajută la reducerea inflamațiilor

Rădăcina de ghimbir are proprietăți antiinflamatoare, iar pentru asta este recomandat consumul de ghimbir în cazul în care te confrunți cu dureri articulare, entorse, febră musculară sau luxații. Poate contribui la reducerea intensității durerilor, dar și la îmbunătățirea semnificativă a mobilității.

Reglează tensiunea arterială 

Conform studiilor efectuate, consumul regulat de ceai de ghimbir protejează inima împotriva factorilor de risc precum hipertensiune arterială, colesterol mărit, cheaguri de sânge, acțiuni ce pot duce către grave afecțiuni medicale.

Poate reduce stările de greață

Ghimbirul consumat cu moderație poate reduce simptomele de greață, dar și disconfortul digestiv. De asemenea, în combinație cu busuiocul, ghimbirul poate avea efect revigorant asupra organismului.

Calmează durerile asociate cu osteoporoza

Durerile și stările de înțepeneală ori amorțeală la nivelul încheieturilor sunt asociate cu apariția osteoporozei. În urma unor studii efectuate, cercetătorii au demonstrat faptul că administrarea extractului de ghimbir poate scădea simptomele osteoporozei.

Poate fi folosit în dietele pentru slăbit

Rolul ghimbirului în stimularea funcției digestive îl face un ingredient recomandat în dietele de slăbire. Unul dintre acestea a arătat efectul benefic al consumului de ghimbir în cazul persoanelor supraponderale sau care suferă de obezitate.

Previne apariția bolii Alzheimer

Inflamațiile cronice și stresul oxidant sunt cauze principale ce duc la apariția bolii Alzheimer. Pentru că ghimbirul conține substanțe active antioxidante, consumat regulat, acesta poate îmbunătăți memoria și poate crește timpul de reacție al organismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here