PENSIONĂRI MASIVE

0
528

Val de pensionări în Poliția buzoiană, după anunțul guvernanților că vor „îngheța” salariile bugetarilor în acest an, pe fondul crizei financiare generată de pandemie. Astfel, într-o singură lună, nu mai puțin de 20 de polițiști cu vechime au depus deja solicitări pentru a ieși la pensie. Conducerea IPJ Buzău nu se arată îngrijorată însă de numărul mare de polițiști, apți pentru pensionare, care au ales să părăsească instituția. Cu un val de pensionări, ce-i drept nu la amploarea celui de la IPJ Buzău, se confruntă și conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău.

Până acum peste 20 de jandarmi au ales să iasă la pensie. Poliția și Jandarmeria din Buzău s-au confruntat, anul trecut, cu o altă problemă, generată tot de pandemie. Deoarece s-au infectat cu virusul Sars-Cov-2 ori au fost contacți direcți ai unor persoane infectate, mulți dintre polițiști sau jandarmi au fost nevoiți să intre în izolare la domiciliu, fapt care a îngreunat activitatea, mai ales în cadrul structurilor operative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 67