FOTO: O MAMĂ ȘI CEI DOI COPII AI SĂI, RĂNIȚI ÎNTR-UN ACCIDENT, PRODUS PE DN2E85, LA SPĂTARU

0
67

Accidentul, în care au fost implicate trei autoturisme, a avut loc în această după-amiază, în localitatea Spătaru. Din primele informații, evenimentul rutier s-a produs în urma unor coliziuni față-spate între 3 autoturisme care se deplasau dinspre București către Buzău și la volanul cărora se aflau un șofer de 42 de ani din Vrancea, o femeie de 51 de ani din Vrancea și o bucureșteancă de 60 de ani. În urma impactului, trei pasageri din mașina condusă de bărbatul din Vrancea, – o femeie în vârstă de 33 de ani și 2 minori în vârstă de 4, respectiv 7 ani – au fost răniți.

Cele 3 victime au fost rănite ușor. Mama a suferit o fractură la nivelul antebrațului stâng. ,,Copilul în vârstă de 7 ani a suferit un traumatism toraco-abdominal, iar cel în vârstă de 4 ani a suferit un TCC minor cu plagă deschisă parietală. La acest moment, cele trei victime sunt sub supraveghere medicală și în curs de investigații”, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean Buzău. În cauză fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here