IMM-URILE DIN DOMENIULUI HORECA VOR PRIMI SPRIJIN PENTRU INSTALAREA SISTEMELOR DE PANOURI FOTOVOLTAICE

0
96

Un ordin, publicat recent în Monitorul Oficial,  prevede aprobarea Schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului ,,ELECTRIC UP” privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Pot benecia de acest ajutor operatorii economici din domeniul HORECA care desfăşoară activităţi sub codurile CAEN 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, 5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioadă de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie, 5621 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte activităţi de alimentaţie, 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, n.c.a., 9329 – Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a. conform Clasificării activităţilor din economia naţională.

De asemenea operatorii economici trebuie să deţină un contract de furnizare a energiei electrice în vigoare pentru punctul de consum unde solicită finanţarea, cu cel puţin 12 luni consecutive facturate sau un audit energetic privind consumul estimat pentru 12 luni consecutive sau pentru o perioadă de până la 6 luni pentru beneficiarii cu activitate sezonieră. Bugetul estimativ al schemei este de 1.376 milioane lei iar măsura de ajutor de stat are în vedere un număr minim de trei cicluri de finanţare, corespunzătoare exerciţiilor bugetare 2020, 2021 şi 2022, cu un număr maxim de beneficiari de 1.500/ciclu de finanţare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here